Daca te aflii in Marea Britanie in weekendul urmator, nu trebuie sa ratezi aceasta experienta.
In acest weekend are loc lansarea ultimei versiuni a masinii Audi TT Coupe iar compania germana a pregatit un show special. 115 centre Audi din Marea Britanie vor oferi o experienta virtuala unica. Cu ajutorul castilor Samsung Gear VR si a tehnologiei Oculus, cei care vor merge la showroom-uri vor putea sa vada 'la treaba' noua masina a celor de la Audi.
Demonstratia va avea loc in intregime in lumea virtuala, multumita Oculus in combinatie cu display-ul Super AMOLED prezent la Samsung Galaxy Note 4. Pe parcursul acestei experiente, Jurgen Loffler, designerul TT, ofera un ghid personal despre design-ul si tehnologia masinii, iar cireasa de pe tort e reprezentata de faptul ca poti 'testa' masina in celebra cursa de la Neuberg.
"Audi a fost deschizator de drumuri cand a prezentat prima data TT in 1998, asa ca e potrivit ca noul model este lansat folosind tehnologia virtuala de ultima ora care prezinta frumusetea si puterea masinii. Vom deveni primul producator de masini care instaleaza realitatea virtuala in fiecare dintre centrele de vanzare din Marea Britanie" a declarat Nick Ratcliffe, seful departamentului de marketing de la Audi Marea Britanie.
Cele doua variante ale masinii, TT S Coupe si TT Roadster, vor fi disponibile incepand cu primavara lui 2015.