Adrian Sonka, Observatorul Astronomic: "un impact cu un asteroid mare poate fi un eveniment asemanator cu sfarsitul lumii"
Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic, a declarat ca, stiintific, speculatiile legate de sfarsitul lumii de pe 21 decembrie 2012 nu sunt adevarate. El precizeaza ca un impact cu un asteroid poate duce la sfarsitul lumii, insa asteroizii pot fi deviati, daca nu sunt foarte mari.
Teoriile hollywoodiene despre sfarsitul lumii spun ca in timpul solstitiului de iarna, pe 21 decembrie 2012, va avea loc apocalipsa. insa abordarea mercantila si turistica a evenimentului a fost denuntata de organizatiile indigene din America Centrala si Mexic, care au reprosat guvernelor si antreprenorilor ca au denaturat sensul acestei sarbatori. intr-un interviu acordat AFP, liderul indigen Alvaro Pop a criticat interpretarea hollywoodiana a acestei date, care ar marca in realitate doar incheierea unui ciclu din calendarul maya.
In acest context, cercetatorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitala, a vorbit, pentru agentia de presa Mediafax, despre speculatiile care au la baza interpretarile date calendarului maya privind sfarsitul lumii, spunand ca, din punct de vedere stiintific, "niciuna din speculatiile legate de sfarsitul lumii de pe 21 decembrie nu este adevarata".
"Alinierea planetelor nu se produce in acea zi si, daca suntem rigurosi, nu se poate produce niciodata. Chiar daca s-ar produce, forta de atractie a planetelor nu ar produce niciun efect vizibil pe Terra. Ca exemplu se poate da alinierea planetelor din 1982, cand cinci asemenea obiecte se aflau intr-un sector de cateva zeci de grade, in preajma Soarelui. Mareele produse atunci erau doar cu cativa milimetri mai mari decat cele produse zilnic de Luna. Alinierea Pamantului cu Soarele si centrul galactic este pur aparenta si se produce anual pe 21 decembrie, in varianta Pamant-Soare-centrul galactic, si pe 21 iunie, in varianta Soare-Pamant-centrul galactic. Multi inteleg alinierea cu planul galactic ca o pozitie speciala a Soarelui impreuna cu sistemul solar in planul Galaxiei. Acest lucru se intampla de patru ori la fiecare 220 de milioane de ani si ultima oara s-a produs acum cateva milioane de ani. Nu se cunoaste vreo extinctie a speciilor produsa atunci, semn ca nici aceasta pozitie speciala nu este periculoasa. Un alt asa-zis fenomen cataclismic vehiculat este maximul solar, sursa de eruptii solare intense. Se stie ca maximul solar dureaza 2-3 ani si putem afla ca am trecut printr-unul numai dupa ce a trecut. Se estimeaza ca in 2013 se va produce maximul de activitate solar, dar si acesta este ciclic. La fiecare aproximativ 11 ani, fenomenele solare sunt mai multe ca numar si mai mari ca intensitate. Daca maximul solar duce la sfarstitul lumii inseamna ca lumea se sfarseste la fiecare 11 ani, ceea ce este evident absurd", spune Adrian Sonka.
El precizeaza ca, din punct de vedere astronomic, "un impact cu un asteroid mare (cu o marime de la un kilometru in sus) poate fi un eveniment asemanator cu sfarsitul lumii".
"De asta astronomi de pe tot globul se preocupa sa ii descopere pe toti cei periculosi pentru Terra. Daca vreunul este in curs de coliziune cu planeta noastra este bine sa il descoperim din timp pentru ca (daca nu este foarte mare) poate fi deviat. Acesta ar fi unul din modurile in care sfarsitul lumii ar putea fi prevazut. La fel se poate intampla si cu o cometa si cam atat din sistemul solar.
Eruptia unei supernove ar putea fi fatala pentru atmosfera si implicit pentru viata de pe Terra, dar cea mai apropiata stea care ar putea sfarsi in acest mod se afla destul de departe, 150 de ani lumina si se si indeparteaza", a explicat cercetatorul Adrian Sonka, precizand ca nu se poate pronunta in privinta miscarilor placilor tectonice sau alte cataclisme naturale pentru ca nu sunt domeniul lui.
Pe de alta parte, Adrian Sonka spune ca "anul 2012 este evident un produs comercial".
"Se vand CD-uri cu filme, carti si reviste, filme si alte produse (chiar si voi participati la aceasta activitate - presa, n.r.), din pacate toate surse de «pseudo-stiinta». Totusi, cei care scriu carti si materiale privind sfarsitul lumii nu cred in acest lucru, pentru ca totul devine vag in estimari. Acum se vand carti despre 2013 si cataclismul prezis se transforma intr-o «trecere» a umanitatii din ceva in altceva. Cum termenul de «trecere» sau «transformare» este foarte vag si va trebui explicat (probabil la fel de vag), nu ma indoiesc ca a fost impus de producatorii produsului comercial «2012» pentru a le merge afacerile si in viitor", mai spune Adrian Sonka.
Calendarul maya, care include 18 luni de cate 20 de zile si un "Wayeb", o luna sacra de cinci zile, a inceput in anul 3114 i.en, potrivit presei internationale. El prevede o noua era, care va incepe pe 21 decembrie (anumiti cercetatori indica data de 23 decembrie), un eveniment ce va fi celebrat in toata partea de sud a Mexicului si in alte patru tari, in care influenta culturii maya a rezistat pana in zilele noastre (Guatemala, Belize, Salvador si Honduras). Aceasta data marcheaza sfarsitul unui ciclu de 5.200 de ani, interpretat de catre unii drept o profetie despre sfarsitul lumii.
Contributia adusa de civilizatia maya, care si-a atins apogeul in perioada 250 e.n. - 900 e.n., trece dincolo de aceste domenii. Potrivit oamenilor de stiinta, populatia maya a contribuit si la dezvoltarea altor domenii precum arhitectura, matematica, topografie, arta textila si gastronomie, iar aceste contributii sunt vizibile si in zilele noastre.