Oceanele acoperă cea mai mare parte a suprafeței Terrei, inclusiv cel mai lung lanț montan care s-a format vreodată pe suprafața terestră și podurile construite de civiliazțiile antice pentru a traversa continentele.
Într-un nou clip realizat după un video pe care NASA l-a făcut public în 2008, cercetătorii demonstrează cum ar arăta Pământul dacă toate sursele de apă ar seca, dezvăluind jumătatea acoperită de ape a planetei.
Pentru realizarea acestui clip, cercetătorii au luat o animație pe care Horace Mitchell de la NASA realizat-o în 2008 și i-au adus câteva îmbunătățiri vizibile. Mai jos, varianta în slow motion a acestui video spectaculos:
Pe măsură ce oceanele încep să rămână fără apă, devin vizibile primele bucăți continentale ascunse, iar pe măsură ce procesul se continuă se dezvăluie un peisaj inedit, care păstrează încă urmele civilizațiilor antice, inclusiv podurile folosite de primii oameni pentru a migra de pe un continent pe altul. În urmă cu zeci de mii de ani, strămoșii noștri puteau ajunge din Europa continentală în Marea Britanie, din Siberia în Alaska și din Australia pe insulele înconjurătoare doar folosind niște versiuni primitive a ceea ce azi numim poduri.
Mai mult, în clip este vizibil și cel mai lung lanț montan, care devine evident atunci când nivelul mării scade cu 2.000 – 3.000 de metri. Acesta se întinde pe o lungime de 60.000 de kilometri, pe întreg globul, iar peste 90% se află sub apă.
După ce nivelul oceanului planetar scade cu 6.000 de metri, clipul arată că, practic, apa nu mai există. Singurul loc în care se mai păstrează acumulări lichide este Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe Terra. Un astfel de video demonstrează cât de multe lucruri interesante ne-ar putea dezvălui adâncurile oceanelor, nu doar despre relief și geologie, cât și despre viața oamenilor care au trait pe Terra cu mult înaintea noastră.