Monumentul istoric distrus de un incendiu în urmă cu 2 zile a fost centrul acțiunii unui joc video lansat în 2014.
Jocul în care acțiunea are loc la catedrala Notre Dame din Paris este „Assassin's Creed Unity”, lansat în 2014.
Pentru a realiza o grafică cât mai realistă, un grafician care a lucrat la acest joc a petrecut ani de zile catalogând fiecare element al structurii monumentului. Tocmai această uriașă bază de date ar putea fi folosită acum pentru a reconstrui catedrala.
Din fericire, numai turla a fost distrusă complet în incediu, cea mai mare parte a structurii catedralei nu a fost grav afectată.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că în curând vor începe lucrările de reconstrucție, iar donațiile au început deja pentru finanțarea acestui proiect.
Deocamdată nu există detalii despre cum va fi organizată reconstrucția, dar informațiile acumulate de Caroline Miousse, grafician la Ubisoft, pentru jocul video din 2014 ar putea ușura foarte mult munca experților, scrie Business Insider.
Monumentul care apare în joc a fost reconstituit foarte fidel, fiecare detaliu din interior și exterior fiind identic cu realitatea. Prin urmare, o posibilă colaborare între Ubisoft și guvernul francez ar putea fi utilă, dar nu există deocamdată o poziție oficială în acest sens.
O altă soluție la care ar putea apela experții francezi pentru reconstituirea catedralei sunt imaginile scanate în anul 2010 de Andrew Tallon, specialist în istoria arhitecturii. Folosind un aparat special Leica, el a scanat integral interiorul și exteriorul catedralei, timp de 5 zile.
Astfel, el a obținut o imagine tridimensionlă completă a monumentului. Tallon a murit anul trecut, dar munca lui poate fi de mare ajutor celor care vor să reconstruiască Notre Dame.
Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus: