Voyager 2 s-a alăturat sondei Voyager 1, devenind al doilea obiect produs pe Pământ care a reuşit să se rupă complet de Soare.

Voyager 2, lansată în 1977, şi-a petrecut mai mult de 4 decenii explorând Sistemul Solar şi este singura sondă care a vizitat giganţii gazoşi îngheţaţi Neptun şi Uranus.

În mod surprinzător, datele recepţionate de la sondă în timpul ieşirii din Sistemul Solar nu sunt identice cu cele primite de la predecesoarea sa, Voyager 1.

"Perioade foarte diferite, locuri foarte diferite, caracteristici similare", a explicast Ed Stone, fizician la California Institute of Technology şi membru al echipei misiunii Voyager.

Voyager 2 este singura sondă care a vizitat toate cele patru planete gazoase ale Sistemului Solar - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun - şi a descoperit 16 luni, dar şi fenomene unice şi spectaculoase precum Marea Pată Întunecată a lui Neptun, fisurile din calota de gheaţă care acoperă satelitul jovian Europa şi inelele lui Uranus şi Neptun.

Oamenii de ştiinţă aşteptau confirmarea ieşirii lui Voyager 2 din Sistemul Solar încă din luna august, când datele trimise de sondă sugerau faptul că se apropie de aşa-numita zonă de heliopauză, o bulă creată de vântul solar în care se află întregul Sistem Solar, de la Soare până dincolo de norul Oort de comete şi asteroizi aflat la aproximativ 1 an lumină de Soare.

În afara acestei bule, care protejează întregul sistem solar de radiaţiile cosmice provenite din centrul galactic, Voyager 2 va continua să transmită date, la fel ca şi Voyager 1, până va rămâne fără energia nucleară ce-i alimentează motoarele şi instrumentele de bord.

Două dintre instrumentele de bord ale sondei înregistrează particulele cosmice interstelare cu care sonda intră în contact în drumul său. Tranziţia de la particulele de energie mai scăzută, specifice Sistemului Solar la cele de energie ridicată le indică astrofizicienilor că sonda a pătruns în spaţiul interstelar.

Momentul exact al ieşirii este greu de identificat pentru că Voyager 2 este doar a doua sondă care a trecut dincolo de Sistemul Solar cu instrumentele de bord în stare de funcţionare şi transmiţând mesaje spre Pământ.

Voyager 1 a reuşit acest lucru încă din 2012, însă zona de heliopauză nu este o sferă perfectă în jurul Sistemului Solar, extinzându-se şi micşorându-se în funcţie de activitatea solară şi de intensitatea fluxului de vânt solar.

Oamenii de ştiinţă au trebuit să aibă răbdare, începând cu luna august şi să observe cum sonda întâlneşte din ce în ce mai puţine particule de vânt solar în drumul său, în timp ce creştea frecvenţa întâlnirilor cu radiaţiile cosmice. Marea evadare din Sistemul Solar a avut nevoie de timp pentru a se produce.

"Ceva ciudat s-a petrecut în jurul zilei de 5 noiembrie", a explicat Rob Decker, care interpretează datele primite de la unul dintre detectoarele de particule ale sondei Voyager 2. Acel ceva a fost trecerea prin heliopauză.

Oamenii de ştiinţă aşteaptă cu interes mai multe date de la Voyager 2 pentru că această sondă încă dispune de un instrument care în cazul lui Voyager 1 nu mai funcţiona în perioada ieşirii din heliosferă - Plasma Science Experiment.

Astfel, sonda Voyager 2 este aşteptată să transmită spre Pământ şi seturi de date noi, pe care Voyager 1 nu a putut să le culeagă.

Ca şi Voyager 1, sonda Voyager 2 va continua să adune şi să transmită spre Pământ date atât timp cât va dispune de suficient plutoniu pentru energie. Când plutoniul nu va mai fi suficient, sonda va începe să-şi oprească instrumentele unul câte unul, prioritizând menţinerea în funcţiune cât mai îndelungată a instrumentelor considerate mai importante de către NASA.

Conform estimărilor, cândva la orizontul anului 2025, instrumentele sondei Voyager 2 vor transmite ultimele seturi de date spre Pământ şi se vor închide pentru totdeauna. Şi tot pentru totdeauna, cele două sonde gemene, Voyager 1 şi Voyager 2 îşi vor continua, tăcute, drumul printre stele.

Sursa: Agerpres

Foto: NASA