La 19 iulie 1952, Observatorul Palomar a întreprins o cercetare fotografică a cerului nopții. O parte a proiectului consta în realizarea mai multor imagini ale aceleiași zone a cerului, pentru a ajuta la identificarea unor lucruri precum asteroizii.

În acea seară, în jurul orei 8:52, o fotografie a surprins lumina a trei stele grupate împreună. La o magnitudine de 15, acestea erau destul de strălucitoare în imagine.

La ora 21:45, aceeași regiune a cerului a fost captată din nou, dar de data aceasta cele trei stele nu se mai vedeau nicăieri. În mai puțin de o oră, ele dispăruseră complet.

Stelele nu dispar pur și simplu. Ele pot exploda sau pot cunoaște o scurtă perioadă de strălucire, dar nu dispar. Și totuși, dovada fotografică era acolo. Cele trei stele apar clar în prima imagine, iar în cea de-a doua nu.

Se presupune că ele trebuie să se fi întunecat brusc, dar chiar și acest lucru este greu de acceptat. Observațiile ulterioare nu au găsit nicio dovadă că stelele ar fi fost mai slabe decât magnitudinea 24. Acest lucru înseamnă că, probabil, acestea s-au întunecat de 10.000 de ori sau chiar mai mult.

Ce ar fi putut determina stelele să se întunece atât de repede, la un nivel uimitor? O ipoteză este că nu sunt trei stele, ci una singură. Poate că o stea a luminat pentru o perioadă scurtă de timp, în contextul unei explozii radio rapide de la un magnetar, de exemplu. În acest timp, poate că o gaură neagră de masă stelară a trecut între ea și noi, determinând ca, pentru o scurtă perioadă de timp, să se formeze o „lentilă gravitațională” care a redat trei imagini.

Problema cu această idee este că un astfel de eveniment ar fi extrem de rar, dar alte imagini fotografice realizate în anii 1950 arată dispariții rapide similare ale mai multor stele.

O altă idee este că obiectele surprinse nu erau deloc stele. Dacă au fost trei obiecte individuale, atunci ceva trebuie să fi declanșat strălucirea lor. Având în vedere intervalul de timp de aproximativ 50 de minute, cauzalitatea și viteza luminii ar necesita ca acestea să nu fie la o distanță mai mare de 6 UA. Acest lucru înseamnă că ar trebui să fie la o distanță de cel mult 2 ani lumină.

Ar fi putut fi obiecte din Norul lui Oort, unde un eveniment le-a determinat să se lumineze în același timp. Observațiile ulterioare nu le-au mai putut găsi, deoarece acestea s-au deplasat de-a lungul orbitelor lor.

Dar astronomii mai au și o a treia posibilă explicație. Observatorul Palomar nu este prea departe de deșerturile din New Mexico, unde au avut loc testele cu arme nucleare. Praful radioactiv provenit de la aceste teste ar fi putut contamina plăcile fotografice, creând pete luminoase doar pe unele imagini, iar pe altele nu, arată Science Alert.

Având în vedere disparițiile similare observate pe alte plăci fotografice din anii 1950, acest lucru pare foarte posibil. Deocamdată, însă, rămâne un mister care așteaptă să fie rezolvat.