Acest lucru are o influență și asupra schimbărilor climatice.
Folosind date furnizate de sateliți, o echipă de cercetători de la Universitatea Colorado din Boulder a observat că stratul de ozon care protejează planeta de radiațiile ultraviolete nocive continuă să se refacă.
Fenomenul este posibil datorită măsurilor luate în urma Protocolului de la Montreal, încheiat în 1987, care interzice folosirea unor substanțe care distrug ozonul.
Vestea este foarte bună și dacă ne gândim la efectul pe care îl are stratul de ozon asupra circulației curenților de aer din atmosferă, scrie New Scientist.
Astfel, începând cu anul 2000, cercetătorii au putut observa o ameliorare în circulația unor curenți importanți, care produc uragane și alte fenomene meteo extreme. Curenții influențează de asemenea temperatura oceanelor și salinitatea apei.
Cu ajutorul noilor informații obținute în urma acestui studiu, oamenii de știință pot înțelege mai bine care aspecte ale schimbării climei sunt determinate de emisiile de dioxid de carbon și care au fost influențate de gaura din stratul de ozon.
Refacerea completă a stratului de ozon va mai dura însă câteva decenii, pentru că substanțele nocive, deși nu mai sunt folosite acum, rezistă foarte mult timp în atmosferă.