Studenții de la Universitatea Carnegie Mellon vor trimite primul rover lunar american pe Lună în luna mai a acestui an, devansând NASA cu aproximativ un an.
După 65 de ani de explorare a Lunii, Statele Unite ale Americii vor plasa în sfârșit primul lor rover autonom pe Lună. Dar această misiune nu va fi condusă de inginerii NASA, ci este ideea unui grup de studenți pasionați.
Roverul Iris a fost dezvoltat de studenți, cadre didactice și absolvenți de la Universitatea Carnegie Mellon din Pennsylvania pe parcursul a trei ani. Acesta este transportat pe Lună ca parte a programului Commercial Lunar Payload Services (CLPS) - susținut tot de NASA, care reprezintă o incursiune a agenției în parteneriate cu industria spațială comercială. Inițial, era programată o lansare la sfârșitul anului 2021 sau la începutul anului 2022, dar piedicile din programul NASA privind aselenizarea au amânat lansarea până în această primăvară.
Misiunea reprezintă primul rover american pe Lună (roverul Viper al NASA este programat să fie lansat anul viitor), precum și primul rover dezvoltat de studenți universitari. Roverul de 2 kilograme este la fel de mare ca o cutie de pantofi, iar roțile sale din fibră de carbon sunt de mărimea unor capace de sticlă. Misiunea sa, care va dura 60 de ore, va fi în principal una vizuală: va capta imagini ale suprafeței lunare pentru studiu geografic. Va testa, de asemenea, noi tehnici de localizare, pe măsură ce va transmite date despre poziția sa către Pământ.
Pe lângă Iris, echipa Carnegie Mellon intenționează să trimită cu ea și o instalație artistică numită MoonArk, o capsulă a timpului minusculă, plină de poezii, muzică, imagini și obiecte mici. Proiectul este menit să transmită o poveste „care să-i emoționeze pe oameni acum, dar și peste 1.000 de ani", a declarat Dylan Vitone, profesor la Carnegie Mellon și director al MoonArk.
MoonArk și companionul său, rover-ul de dimensiuni mici, vor ajunge în spațiu la bordul rachetei Vulcan Centaur a United Launch Alliance și vor fi transportate pe suprafața lunară de către modulul de aterizare Peregrine al companiei spațiale Astrobiotic din Pittsburgh. Lansarea este programată în prezent pentru data de 4 mai - pe care Internetul a denumit-o Ziua internațională Star Wars.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: