O serie de sunete ciudate par sa vina de la luminile aurorei boreale.

In noaptea de Craciun a anului trecut, Oliver Wright, fotograf si ghid turistic, a auzit sunete ciudate care parca veneau din cer, de la lumina aurorei boreale.

Barbatul se afla in Abisko, Suedia, alaturi de mai multi turisti care admirau frumusetea aurorei boreale. Auzind aceste sunete ciudate, care erau mai intense in apropierea liniilor de inalta tensiune, Oliver a reusit sa faca o scurta inregistrare audio, cu telefonul mobil.


Barbatul a comparat aceste sunete cu zgomotul facut de sabiile cu laser din filmul "Star Wars", scrie publicatia Science Alert.

In decursul timpului, mai multi oameni au declarat ca au auzit sunete ciudate cand priveau aurora boreala.

Un expert in acustica, Unto Laine, de la Universitatea Aalto, a analizat timp de 15 ani aurora boreala si cunoaste foarte bine si aceste zgomote. De altfel, el a fost primul care a reusit sa le inregistreze, in anul 2011.


Laine spune ca zgomotele sunt emise de la o inaltime de aproximativ 70 de metri, insa nu stie de unde provin mai exact.

El crede insa ca sunt produse de "stratul de inversiune", o regiune din atmosfera unde temperatura aerului creste odata cu altitudinea, in loc sa scada.

Acest strat de aer mentine particulele incarcate negativ in partea de jos, iar particulele incarcate pozitiv in regiunea de sus. In timpul unei furtuni geomagnetice, care produce aurora boreala, particulele sunt eliberate si produc sunetele ciudate.

In cazul zgomotelor inregistrate de Oliver Wright insa, Laine crede ca ele au fost produse de vibratiile liniilor de inalta tensiune, lovite de vantul puternic.

Un detaliu important: sunetele emise de sabiile laser din "Star Wars" au fost obtine chiar prin lovirea unor linii de inalta tensiune.

Share articol: