Odată cu evoluția tehnologiei, lumea științifică investește din ce în ce mai mult timp și mai mulți bani în tehnici care să permită utilizarea eficientă a resurselor spațiale. Iar principala misiune este aceea de a găsi cea mai bună modalitate de a produce oxigen pe Lună.
În luna octombrie, Agenția Spațială Australiană și NASA au semnat o înțelegere pentru a trimite un rover Australian pe Lună, în cadrul programului Artemis, cu scopul de a colecta mostre de rocă lunară care ar putea genera oxigen pe Lună.
Cu toate că satelitul natural al Pământului nu are atmosferă, ci un înveliș protector foarte subțire și realizat mai ales din hidrogen, neon și argon, nu este combinația de gaze ideală care să susțină mamiferele dependente de viață precum oamenii.
Acestea fiind zise, pe Lună este, de fapt, destul oxigen, doar că nu în stare de agregare gazoasă. Concret, acesta este „prins” în regolit - stratul de rocă și praf fin care acoperă suprafața lunii.
Așadar, întrebarea este: dacă am putea extrage oxigen din regolit, ar fi oare suficient pentru a susține existența oamenilor pe Lună? Minerale precum siliciul, aluminiul, fierul și magneziul domină peisajul selenar și toate aceste minerale conțin oxigen - cu toate că nu în starea necesară pentru organismul nostru.
Pe Lună aceste minerale există în diferite forme, inclusiv în structura rocilor, în praf sau alte tipuri de pietre. Mulți oameni numesc suprafața lunară „sol”, dar oamenii de știință sunt sceptici la utilizarea acestui termen.
Regolitul de pe Lună este alcătuit din circa 45% oxigen. Dar pentru a-l extrage în starea necesară avem nevoie de energie. Poate că sunteți familiari cu procesul de electroliză. Pe Pământ, acesta se folosește în mod curent în producție, pentru obținerea de aluminiu, de exemplu. Curentul electric este condus printr-o formă lichidă a oxidului de aluminiu, prin electrozi, pentru a separa aluminiul de oxigen.
Procedura este una destul de directă, dar necesită foarte multă energie. Pentru a fi sustenabilă ar trebui să fie susținută de energia solară sau de o altă sursă de energie ce poate fi accesată de pe Lună. De asemenea, procesul ar necesita și echipament industrial masiv. Avem toate acestea pentru a trece prin întregul proces pe Pământ, dar mutarea acestei infrastructuri întregi pe Lună ar fi o provocare majoră.
În acest an, startup-ul belgian Space Applications Services a anunțat că va construi trei reactoare experimentale pentru a îmbunătăți procesul extragerii de oxigen prin electroliză. Aceștia estimează că vor duce tehnologia pe Lună până în 2025, ca parte a misiunii selenare derulată de Agenția Spațială Europeană.
Cât de mult oxigen ar putea fi generat pe Lună? Conform calculelor NASA, cantitatea ar fi suficientă pentru a susține viața a opt miliarde de oameni timp de 100.000 de ani.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: