Pământul este produsul gravitației și, încetul cu încetul, masa din ce în ce mai mare de praf și rocă a atras suficient material pentru a deveni o sferă gigantică, plină de minerale, pe care acum o numim „acasă”.
Chiar și astăzi, gravitația continuă să modeleze planeta noastră din interior, în moduri mult mai delicate decât ne-am putea imagina. Un nou studiu evidențiază efectele subtile ale gravitației pe care structurile de adâncime le pot avea asupra creșterii și descreșterii scoarței de deasupra.
Cercetătorii care au realizat studiul compară acest lucru cu masa de gheață a porțiunii unui aisberg care se află sub apă și nu este imediat vizibilă, dar are totuși un rol important în structura și în schimbările care au loc mai sus.
Aceste oscilații gravitaționale profunde sunt capabile să creeze unele mișcări dramatice de-a lungul faliilor din scoarța terestră, prăbușind centuri muntoase și expunând roci care anterior se aflau până la 24 de kilometri sub suprafața terestră.
Utilizând modelarea computerizată pentru a trasa modul în care peisajul s-a schimbat cel mai probabil de-a lungul timpului, cercetătorii au descoperit că principalul factor determinant al formării unor noi structuri de relief pare a fi o îngroșare și apoi o slăbire a „rădăcinilor” acestora, acolo unde crusta mai ușoară se îngroașă sub un lanț muntos, intrând în mantaua mai grea și înlocuind-o. Slăbită prin procese care includ căldura, mișcarea fluidelor și topirea rocilor, explică cercetătorii, aceste porțiuni montane îngroșate se pot prăbuși, deformând straturile contrastante de crustă de dedesubt.
Conform modelelor cercetătorilor, acest colaps este determinat în întregime de acțiunea gravitațională asupra diferitelor densități de material din crusta suprapusă și de granița acesteia cu mantaua.
Cercetarea se bazează pe două studii anterioare și conexe ale aceleiași echipe de cercetători: într-un studiu din 2022, aceștia au modelat aceeași regiune din sud-vestul SUA, ilustrând cum ar fi putut arăta înainte, în timpul și după mișcările nucleului, făcând legătura între dinamica tectonică și schimbările climatice.
Înainte de aceasta, un studiu din 2021 al aceluiași grup a arătat modul în care forțele profunde ale Pământului se combină cu clima pentru a influența peisajul și pentru a avea un impact asupra diversificării mamiferelor și a dispersiei speciilor găsite în cadrul înregistrărilor fosile.
Noua cercetare ar putea schimba modul în care înțelegem istoria Pământului și ar putea prezice modul în care geologia sa va evolua în viitor, pe măsură ce gravitația acționează asupra scoarței sale.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: