În premieră pentru paleontologie, oamenii de știință au descoperit sute de fosile minuscule vechi de aproximativ 9 milioane de ani, în interiorul craniului unui pește. 

Micile fosile, cunoscute și sub numele de coprolite - adică fosfat natural de calciu provenit din pietrificarea în masă a excrementelor animalelor - au fost depuse probabil de viermii care au devorat capul în descompunere al peștelui, inclusiv creierul acestuia. Astfel, aceștia au eliminat grupuri de coprolit, fiecare dintre ele măsurând aproximativ 2,5 milimetri. 

Cercetătorii au găsit fosila plină de coprolite la Calvert Cliffs, un sit din sudul statului Maryland unde au mai fost descoperite fosile datând chiar și de acum aproximativ 18 milioane de ani. Craniul a aparținut peștelui Astroscopus countermani, un tip de prădător care trăia pe fundul apei, iar granulele mici și alungite de coprolite precum acestea sunt cunoscute sub denumirea colectivă de Coprulus oblongus.

Pe lângă craniul umplut cu fecale, cercetătorii au examinat și alte depozite de acest fel grupate în sedimente nisipoase, atașate de cochilii fosilizate de melci sau în jurul unor scoici conservate în sit. O altă fosilă notabilă din grup a fost o formațiune similară mult mai mare, măsurând 18 centimetri, care fusese produs de o vertebrată, posibil o reptilă antică.

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: