Cercetătorii de la facultatea de medicină a Universității Harvard au descoperit un risc major în rândul celor care petrec mult timp în fața televizorului.
Potrivit unui studiu recent, persoanele care se uită mai mult de 4 ore pe zi la televizor riscă să se îmbolnăvească de apnee în somn.
La acest studiu au participat peste 138.000 de adulți, care au fost monitorizați timp de 10-18 ani, pentru a observa evoluția stării lor de sănătate și legătura dintre aceasta și stilul de viață.
Astfel, cercetătorii au observat că sedentarismul provocat de vizionarea emisiunilor televizate a crescut cu până la 78% riscul de apnee obstructivă.
Organizația Mondială a Sănătății recomandă cel puțin 150 de minute de mișcare moderată pe săptămână, iar persoanele care au meserii sedentare trebuie să compenseze prin sport în timpul liber.
Cel mai nociv comportament sedentar este vizionarea producțiilor televizate, spun specialiștii. Asta deoarece, în timp ce se uită la un film sau la o emisiune, oamenii au tendința să bea sucuri sau să mănânce gustări nesănătoase, crescând astfel și mai mult riscul de obezitate și boli asociate.
Din cei peste 138.000 de voluntari incluși în studiu, peste 8.700 au dezvoltat apnee în somn pe parcursul perioadei monitorizate.
În cazul persoanelor care aveau o muncă sedentară, riscul de apnee era de 49% mai mare, în timp ce voluntarii care petreceau mai mult de 4 ore pe zi în fața televizorului aveau un risc de 78% mai mare de a face boala.
Apneea obstructivă este o boală care provoacă blocarea căile respiratorii în timpul somnului, afectând respirația normală. Deseori, bolnavii nu știu că suferă de apnee, dar anumite semne, precum sforăitul și oboseala, pot fi indicii ale acestei afecțiuni.
În lipsa unui tratament, apneea crește riscul de cancer, glaucom, atac de cord, hipertensiune arterială, diabet, accident vascular și tulburări de comportament.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: