Scopul fizicii moderne este acela de-a înțelege perfect toate legile naturii – ceea ce fizicienii numesc „teoria întregului” („the theory of everything”).

În 1925, marele fizician Albert Einstein i-ar fi declarat unei tinere: „Vreau să știu cum a creat Dumnezeu această lume. Nu mă interesează un anume fenomen sau un element aflat într-un spectru sau altul. Vreau să-I cunosc gândurile. Restul sunt doar detalii”.

Formularea „Gândurile lui Dumnezeu” este o metaforă foarte reușită care definește scopul fizicii moderne, acela de-a înțelege perfect toate legile naturii.

În mod ideal, o astfel de ipoteză ar răspunde tuturor întrebărilor omenirii, fără să lase nimic incert. Pe scurt, „teoria înregului” ar defini toate fenomenele printr-o singură ipoteză.

Specialiștii arată însă că formularea unei asemenea teorii ar putea dura sute, poate chiar mii de ani, scriu junaliștii de la Live Science.

În acest moment, există două teorii care, combinate, oferă o descriere potrivită a lumii din jurul nostru, fiind totuși la ani-lumină distanță de-a putea reprezenta o „teorie a întregului”.

Prima este „Teoria relativității generale” a lui Einstein, care descrie gravitația, comportamentul stelelor, galaxiilor și al universului. Fizicianul a definit gravitația drept contorsionarea, la propriu, a spațiului și timpului.

Cea de-a doua se numește „Teoria modelului standard” și este folosită pentru descrierea lumii subatomice. Acesta este domeniul în care cercetătorii au făcut cel mai notabil progres în direcția conturării unei „teorii a înregului”. 

Știm că tot ce există este alcătuit din atomi, iar aceștia sunt, la rândul lor, alcătuiți din protoni, neutroni și electroni. În anii 1960, oamenii de știință au descoperit că protonii și neutronii sunt compuși din particule și mai mici, numite „quarks”, iar electronul este membru al clasei leptonilor.

Găsirea celor mai mici blocuri de particule este abia primul pas către rafinarea unei „teorii a întregului”. Următoarea etapă o reprezintă înțelegerea forțelor care guvernează modul în care interacționează aceste structuri.

Cercetătorii cunosc patru forțe fundamentale, dintre care trei – electromagnetismul, forța nucleară tare și forța nucleară slabă – sunt înțelese la nivel subatomic.

Folosind particule, pot fi construiți atomi, molecule, oameni, planete și, de fapt, cam orice materie cunoscută a universului. Aceasta este, într-adevăr, o reușită fantastică și un pas în plus spre „teoria întregului”.

În același timp, însă, există și o contradicție. Scopul este găsirea unei singure teorii care să explice materia și mișcarea universului. 

Cercetătorii speră ca la un moment dat să reușească să „unifice” toate aceste forțe, arătând că ele sunt doar manifestări diferite ale uneia singure.

De fapt, tot în anii 1960, oamenii de știință au putut să demonstreze că forța nucleară de interacțiune slabă și electromagnetismul erau, de fapt, două fațete distincte ale unei forțe numite interacțiunea electroslabă.

Mai departe, ei speră acum că cea din urmă să poată fi unificată cu forța de interacțiune tare, în ceea ce deja numesc „marea forță unificată”. Ultimul pas ar fi contopirea ei cu forța gravitațională, pentru a obține „teoria întregului”.

Până atunci, însă, mai este mult de parcurs, iar ideea că ar putea apărea un geniu care să rezolve totul în doar câțiva ani este un mit. Așa că, probabil, nici măcar copiii sau nepoții noștri nu vor apuca să vadă un rezultat concret.

Foto: Getty Images