Compoziția stranie a interiorului planetei Jupiter ar putea avea în sfârșit o explicație.
Miezul planetei Jupiter, gigantul gazos din sistemul nostru solar, este format din roci solide, foarte fragmentate de bule de hidrogen.
Până acum, oamenii de știință nu aveau o explicație pentru această compoziție, complet neobișnuită în cazul unei planete gazoase.
Acum însă, o echipă de cercetători din Japonia, China, SUA și Elveția susține că are o explicație. Analizând datele furnizate de sonda spațială Juno, care a cercetat planeta Jupiter, experții au ajuns la o concluzie surprinzătoare: Jupiter a asimilat în interiorul său o proto-planetă mai mică, telurică.
Uriașul impact a avut loc în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, iar rocile din compoziția planetei au ajuns în miezul gigantului gazos.
În acest fel se poate explica strania alcătuire a miezului lui Jupiter: rocile sunt foarte fragmentate de bule de gaz.
Concluzia studiului a fost publicată în revista Nature și oferă cercetătorilor informații importante și despre începuturile sistemului nostru solar, când coliziunile dintre planete erau un fenomen frecvent.
Deși surprinzătoare, această teorie explică cel mai bine compoziția neobișnuită a planetei Jupiter.