Prima barcă zburătoare din lume alimentată cu hidrogen, care se poate înălța la aproape un metru deasupra suprafeței apei, va fi construită în Dubai anul viitor.

Denumit simplu „The Jet", vehiculul va fi propulsat de două rezervoare nepoluante pe bază de hidrogen și va putea naviga fără zgomot deasupra valurilor. Aceste rezervoare creează electricitate prin amestecarea hidrogenului și a oxigenului în regiuni special tratate, care sunt combinate pentru a forma o structură mai mare, capabilă să susțină greutate vehiculului. 

The Jet va folosi, de asemenea, „hidrofolii” - lamele asemănătoare unor aripi aflate sub corpul navei, care taie apa în timp ce barca accelerează, ajutând la ridicarea acesteia - similar cu procesul folosit de avioane pentru decolare. După ce va fi construit, The Jet va avea o înălțime de aproape 10 metri, va cântări 6 tone și va putea transporta până la 12 pasageri plus un pilot cu o viteză de croazieră de până la 40 de noduri, adică puțin peste 74 de kilometri pe oră.

Imaginile în care este reprodus conceptul The Jet ilustrează un vehicul alb, compact și cu o formă neobișnuită, ca o versiune marină a unei limuzine elegante.

Compania care a proiectat The Jet, start-up-ul THE JET ZeroEmission cu sediul în Elveția, a semnat un acord cu Zenith Marine Services din Emiratele Arabe Unite pentru fabricarea vehiculului. Tot acolo va fi realizat și primul test de funcționare a vehiculului, în noiembrie 2023, acesta urmând să coincidă cu o Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice. 

THE JET ZeroEmission a fost fondat de navigatorul francez Alain Thébault și a reușit să-și asigure o parte din finanțarea necesară de 10 milioane de euro. Compania nu a încheiat încă strângerea de fonduri și este interesată de discuții cu noi potențiali investitori.

„Suntem încântați să facem acest anunț din Dubai și să putem fabrica și lansa The Jet, care va fi prima ambarcațiune din lume ce va naviga fără zgomot, valuri sau emisii și care va avea capacitatea de a zbura la 80 de centimetri deasupra apei”, a declarat Thébault.

Potrivit THE JET ZeroEmission, vehiculul va fi dedicat în principal deservirii hotelurilor și va fi disponibil în „cele mai exclusiviste locuri din lume”.

Aducerea The Jet în apele din Dubai va reprezenta un pas înainte pentru industria tehnologiilor nepoluante, care se concentrează pe alternative ecologice la arderea combustibililor fosili și a altor surse de energie în mod tradițional dăunătoare pentru mediu. 

Sursa foto: Daily Mail/The Jet

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: