Roca spațială a fost descoperită acum 20 de ani și are un diametru de aproape 700 de metri.

Asteroidul 2001 FO32 nu reprezintă un pericol în acest moment, pentru că va trece pe lângă Pământ la o distanță sigură.

Cu toate acestea, NASA îl include în categoria asteroizilor „potențial periculoși”, pentru că orbita lui se intersectează cu orbita terestră.

După ce se va apropia de planeta noastră, pe 21 martie, roca spațială își va continua drumul și se va întoarce spre Soare.

Asteroidul este o relicvă de la începuturile sistemului nostru solar, spun astronomii. O caracteristică deosebită este viteza lui, mult mai mare ca în cazul altor asteroizi.

Acest lucru se datorează orbitei sale alungite și foarte înclinate în jurul Soarelui.

În drumul său, asteroidul se va apropia de steaua noastră la o distanță mai mică decât planeta Mercur, iar apoi se va îndepărta foarte mult, trecând dincolo de Marte.

Astfel, orbita lui completă în jurul Soarelui durează 810 zile.

În momentul în care se va apropia de planeta noastră, oamenii de știință îl vor analiza cu atenție, ca să afle care este compoziția lui.

Potrivit unei teorii susținute de astronomi, acest asteroid ar putea fi de fapt nucleul unei foste comete, scrie Daily Mail.

Asteroidul va mai trece pe lângă Pământ abia în anul 2052.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:


 

Share articol: