Asteroidul are o latime de aproximativ 350 de metri. Adica e de 20 de ori mai mare decat cel care a lovit Siberia anul trecut.

Nu exista nici cel mai mic risc de impact, asigura NASA, insa acest lucru nu ii face pe astronomi sa fie mai putin interesati de roca spatiala, potrivit stirileprotv.ro

Astfel, traiestoria acestuia va putea fi urmarita live pe Space.com, acolo unde trei specialisti, Bob Berman, Geoff Fox si Mark Boslough, vor explica pericolele pe care le presupune un posibil impact al unui asteroid cu Terra.

Asteroidul 2014 HQ124 a fost observat prima data pe 23 aprilie de telescopul Wide-Field Infrared Survey Explorer. El va trece pe langa Pamant la o departare de trei ori mai mare decat distanta pana la Luna, care este de 384.400 kilometri, cu 14 kilometri pe secunda, de 17 ori mai rapid decat un glont de mare viteza.

Astronomul Bob Berman se declara "ingrijorat", totusi, ca un obiect atat de mare, care se apropie atat de mult de Terra, a fost descoperit asa de tarziu. 

"HQ124 este de 10, poate de 20 de ori mai mare decat asteroidul care a ranit mii de persoane in Siberia anul trecut. Daca ne-ar lovi, energia eliberata ar fi masurata nu in kilotone, ca in cazul bombelor atomice la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ci in megatone, ca in cazul bombelor cu hidrogen", a mai avertizat el.

Share articol: