Astronomii consideră asteroidul ca fiind „potențial periculos”.
Roca spațială numită 2016 NF23 va trece pe lângă Terra pe 19 august, la o distanță de 13 ori cât este cea de la Lună la Pământ.
În termeni astronomici, asta înseamnă că va trece aproape de noi, de aici și catalogarea asteroidului ca fiind „potențial periculos”.
Asteroidul are acum o viteză de peste 32.000 km/h, iar diametrul său este cuprins între 70-160 metri.
În ultimii ani, experții de la NASA încearcă să detecteze dim timp și asteroizii mai mici, care au în jur de 140 metri în diametru.
Aceștia sunt mai greu de observat, dar un potențial impact s-ar dovedi catastrofic. Astronomii susțin însă că peste 90% dintre asteroizii mari, cu un diametru de peste 1 km, aflați în apropierea Terrei, au fost deja descoperiți și sunt monitorizați constant.