Un avion spaţial al Virgin Galactic a zburat joi spre frontiera cu spaţiul, revenind în condiţii de siguranţă în deşertul californian.
Aceasta este ultima etapă dintr-o serie de teste dificile, desfăşurate pe parcursul mai multor ani, de compania care speră să realizeze primul zbor comercial cu pasageri al SUA în spaţiu, după sistarea programului spaţial american în 2011.
Zborul de test prefigurează o nouă eră a turismului spaţial, care ar putea demara chiar din 2019, domeniu în care Virgin Galactic, compania miliardarului Richard Branson, concurează cu Blue Origin, deţinută de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, pentru întâietatea serviciilor de zboruri suborbitale destinate turiştilor cu dare de mână.
Avionul cargo al Virgin cu fuselaj dublu care a transportat vehiculul spaţial pentru pasageri SpaceShipTwo a decolat la puţin timp după ora locală 7 a.m. (10 a.m. ET) de pe aerodromul din Mojave, la circa 145 de km nord de Los Angeles.
Richard Branson a asistat la decolarea din deşertul californian, alături de sute de spectatori. După ce avionul a depăşit altitudinea de 50 de mile (80 de km), Branson, cu ochii în lacrimi, a dat mâna şi s-a îmbrăţişat cu spectatorii.
Avionul a reintrat în atmosfera terestră la o viteză de 2,5 ori mai mare decât cea a sunetului şi a aterizat câteva minute mai târziu.
"Astăzi am arătat că Virgin Galactic poate face spaţiul accesibil lumii", a spus Branson, adăugând că speră la un zbor comercial cu pasageri, printre care se va număra şi el, până în martie 2019.
Avionul cargo a tractat racheta de pasageri SpaceShipTwo la o altitudine de 13,7 km, după care a eliberat-o. Câteva secunde mai târziu, SpaceShipTwo a pornit motorul care a propulsat-o la peste 82 de km deasupra Terrei, altitudine suficient de mare pentru ca piloţii, Mark Stucky şi Frederick Sturckow, să experimenteze starea de imponderabilitate şi să admire linia orizontului.
Cel mai recent zbor de test realizat de Virgin Galactic vine la patru ani după ce racheta originală SpaceShipTwo s-a prăbuşit, copilotul a murit, iar pilotul a fost grav rănit, incident care a încetinit planurile Virgin Galactic, filiala americană a companiei cu sediul la Londra, Virgin Group.
Zborul de test de joi a avut la bord doi piloţi, patru încărcături NASA şi un manechin pe nume Annie pe post de pasager. Peste 600 de persoane au plătit sau au depus un avans pentru a-şi rezerva un zbor suborbital la bordul avionului Virgin, inclusiv Leonardo DiCaprio şi Justin Bieber. Preţul unei călătorii de 90 de minute este de 250.000 de dolari.
Călătoriile scurte în spaţiu prevăzute a fi realizate la bordul New Shepard, racheta companiei Blue Origin, sunt estimate la o valoare cuprinsă între 200.000 şi 300.000 de dolari pentru început, a relatat Reuters în luna iulie. Biletele vor fi scoase la vânzare înaintea lansării comerciale şi a primelor zboruri de test preconizate să demareze în 2019.
Şi alte companii au în plan rachete pentru transportul pasagerilor, printre care Boeing Co, SpaceX a lui Elon Musk şi Stratolaunch, a cofondatorului Microsoft, Paul Allen, decedat anul acesta.
Sursa: Agerpres
Foto: Richard Branson/Twitter