Cercetătorii coreeni au descoperit o metodă inedită prin care pot fi tratate depresia, boala Parkinson și dependența de droguri.

Proiectul propus de oamenii de știință de la Institutul de Știință și Tehnologie Avansată din Coreea de Sud presupune implantarea în creier a unui dispozitiv foarte mic, de dimensiunile unei monede.

Implantul ar fi controlat printr-un smartphone, iar încărcarea lui se va face wireless, prin Bluetooth. În acest fel, nu vor fi necesare operații pentru schimbarea bateriilor.

Dispozitivul este dotat cu mai multe LED-uri de dimensiunea unui bob de sare, care folosesc lumina pentru a stimula neuronii.

În acest fel, implantul poate ajuta la tratarea unor afecțiuni psihice și neurologice grave, precum Parkinson, depresia și adicțiile.

Funcționarea LED-urilor poate fi setată prin intermediul unei aplicații de smartphone, scrie Daily Mail.

Testele realizate deja pe cobai au arătat că implantul elimină cu succes dependența de cocaină.

Tehnologia de încărcare wireless a implantului ar putea fi aplicată și pe alte dispozitive similare care sunt folosite deja pe scară largă, precum implantul cardiac, astfel încât pacienții să nu mai fie supuși periodic unor intervenții pentru schimbarea bateriilor.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: