Cercetătorii spun că au reușit să atingă încă o premieră istorică, folosindu-se de inteligența artificială.
Pentru prima dată, cu ajutorul algoritmilor, aceștia au reușit să demonstreze că o parte din misterioasele Manuscrise de la Marea Moartă au fost realizate de doi scribi.
Testele au fost realizate pe cel mai vechi dintre texte, cunoscut drept Marele Manuscris al lui Isaia și au revelat faptul că, cel mai probabil, doi indivizi necunoscuți au copiat cuvintele folosind un scris de mână aproape identic.
Manuscrisele, inclusiv cea mai veche versiune a Bibliei identificată vreodată, au fascinat lumea științifică încă de la descoperirea lor, în urmă cu 70 de ani. Primele seturi de documente au fost găsite de un beduin și conțin pagini întregi redactate de mână, în Ebraică, Aramaică și Greacă și se pare că datează din secolul al treilea, înainte de Hristos.
Manuscrisul lui Isaia este unul dintre cele 950 de texte diferite care au fost descoperite în anii 1940 și 1950 și este unic prin faptul că cele 54 de coloane ale sale sunt împărțite în jumătăți scrise într-un stil aproape uniform.
Cercetătorii de la Universitatea Groningen din Olanda au examinat scrierea folosind tipare revoluționare realizate pe baza unor algoritmi de inteligență artificială și spun că au reușit să „extragă vechile urme de cerneală care apar în imaginile digitale”. Acestea se corelează direct cu mișcarea musculară particulară a omului, deci fiecare traseu al instrumentului de scris pe hârtie este unic.
„Scenariul foarte probabil în care au existat doi scribi diferiți care au lucrat împreună încercând să păstreze aceeași structură oferă și el indicii valoroase”, au mai spus cercetătorii. De exemplu, similaritatea scrisului ar putea indica faptul că cei doi au urmat cursuri comune sau au fost instruiți în aceeași familie.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: