Până în 2050, pe Marte vor trăi un milion de oameni, în colonii spațiale extrem de evoluate. 

Cel puțin asta susține Elon Musk, ce nu a fost deloc timid în legătură cu strategia sa de a construi adevărate colonii pe Planeta Roșie.

CEO-ul Tesla a scris pe Twitter că primul oraș marțian va fi format din domuri de sticlă la început, dar că până la urmă planeta va deveni mai „pământeană”.

„Putem aspira să stabilim o bază umană pe Marte în timpul existenței noastre”, a scris Musk pe Twitter.

Iar unul dintre planurile sale includea și „bombardarea” Planetei Roșii, în așa fel încât să fie determinată încălzirea naturală a acesteia. Concret, pentru a crește temperaturile, acesta propunea lansarea unor bombe nucleare care să elimine în aer dioxid de carbon, dar și un val imens de căldură care ar putea fi folosit pentru încălzirea atmosferei marțiene. Totuși, planul lui a fost descurajat după ce NASA a publicat un studiu care concluziona că transformarea planetei Marte într-una similară Terrei nu este posibilă prin utilizarea tehnologiilor din zilele noastre – inclusiv, deci, a bombelor atomice.

Totuși, conform lui Musk, până în 2050 peste un milion de oameni vor locui pe Marte, iar primul moment critic este 2026, atunci când acesta vrea să trimită acolo prima rachetă Starship care să aibă la bord și un echipaj uman. Odată ajunși acolo, vor trece la treabă pentru construirea primei așezări umane care să se susțină independent, încercând să utilizeze resursele disponibile pe Planeta Roșie.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: