Un nou raport prezentat de experți ONU arată riscurile pe care le presupune creșterea temperaturilor la nivel global.
Sunt necesare schimbări „fără precedent" în modul de funcţionare a societăţii pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, sub limita convenită. În caz contrar, există riscul înmulţirii valurilor de căldură, a furtunilor care provoacă inundaţii sau a secetei din anumite regiuni, se arată într-un raport ONU.
Menţinerea creşterii temperaturii globale la limita de 1,5 grade Celsius şi nu la ţinta de 2 grade Celsius convenită prin Acordul de la Paris din 2015 „ar avea beneficii clare asupra populaţiei şi ecosistemelor naturale", a arătat Grupul Interguvernamental de Experţi privind Schimbările Climatice (IPCC), în comunicatul care anunţă publicarea raportului.
Potrivit raportului IPCC, la rata curentă de încălzire globală, temperaturile vor înregistra, cel mai probabil, o creştere de 1,5 grade Celsius în intervalul 2030-2052, după creşterea de un grad peste nivelul epocii preindustriale începând de la mijlocul anilor 1800.
Menţinerea obiectivului la 1,5 grade Celsius va limita creşterea nivelului mărilor sub 0,1 metri până în 2100, comparativ cu ţinta de 2 grade Celsius, se menţionează în raport. Acest lucru ar putea reduce inundaţiile, iar persoanele care locuiesc în zonele de coastă, pe insule sau în deltele râurilor ar avea mai mult timp să se adapteze schimbărilor climatice.
Obiectivul menţinerii încălzirii globale sub limita Acordului de la Paris ar contribui la reducerea fenomenului dispariţiei şi extincţiei speciilor şi la impactul asupra ecosistemelor terestre, acvatice de apă dulce şi de coastă, se mai spune în raport.
"Orice nivel în plus de încălzire globală contează, în special având în vedere că o încălzire de 1,5 grade Celsius sau superioară creşte riscul asociat cu schimbări de lungă durată şi ireversibile, cum ar fi dispariţia anumitor ecosisteme", precizează în cadrul comunicatului Hans-Otto Pörtner, care conduce unul dintre grupurile de lucru ale IPCC.
Grupul interguvernamental de experţi privind schimbările climatice s-a reunit săptămâna trecută la Incheon, Coreea de Sud, pentru finalizarea raportului realizat la solicitarea guvernelor în 2015 şi care evaluează fezabilitatea şi importanţa limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.
Documentul este considerat principalul ghid ştiinţific referitor la modalitatea de implementare a Acordului de la Paris din 2015 şi destinat responsabililor politici care se vor reuni în cadrul Conferinţei pentru schimbările climatice de la Katowice, Polonia, în luna decembrie.
Pentru menţinerea ratei de încălzire globală la 1,5 grade Celsius emisiile de dioxid de carbon la nivel global vor trebui să scadă cu circa 45% până în 2030, în comparaţie cu nivelul din 2010 şi să ajungă la "zero" până la mijlocul secolului.
Potrivit raportului, energia regenerabilă va trebui să furnizeze un procent cuprins între 70 şi 85% din electricitate până în 2050, în comparaţie cu procentul de 25% din prezent.
De asemenea, prin utilizarea tehnologiei de captare şi stocare a carbonului (CCS), cota de energie produsă din gaze naturale va trebui să fie redusă cu 8 procente, iar energia pe bază de cărbune la sub 2 procente.
„Raportul arată că ne-au mai rămas la dispoziţie oportunităţi infime pentru a evita prejudiciul de neînchipuit adus sistemului climatic care susţine viaţa aşa cum o ştim", a spus Amjad Abdulla, membru în boardul IPCC şi negociator principal pentru o alianţă de mici state insulare care riscă să fie inundate odată cu creşterea nivelului mărilor.
Sursa: Agerpres