Unul dintre marile mistere legate de construirea piramidelor îl reprezintă modul în care au putut fi aliniate perfect, fără o tehnologie modernă.

Marea Piramidă de la Ghiza este aliniată perfect de-a lungul punctelor cardinale, iar laturile ei sunt drepte.

În lipsa unei tehnologii moderne, constructorii piramidei au reușit totuși să alinieze perfect monumentul, cu o eroare de numai o cincisprezecime de grad, explică inginerul și arheologul Glen Dash.

Această precizie a măsurătorilor a fost observată și la o altă piramidă de pe platoul Ghiza și la una construită în zona Dahshur. Este uimitor că acest lucru a fost posibil fără ajutorul dronelor și computerelor.

Până acum nimeni nu a reușit să explice cum au reușit constructorii din Egiptul antic o asemenea performanță.

Glen Dash a venit însă cu o ipoteză interesantă, anul trecut. Studiul realizat de el sugerează că alinierea monumentelor a fost posibilă cu ajutorul echinocțiului de toamnă, când ziua este egală cu noaptea.

Inginerul a verificat această teorie realizând un experiment în ziua echinocțiului de toamnă. Cu ajutorul unei tije speciale, el a urmărit modul în care se deplasează umbra acesteia pe sol.

Astfel a trasat mai multe puncte, iar la finalul zilei a unit două dintre acestea, obținând o linie aproape perfect dreaptă, pe direcția est-vest.

Această metodă se numește și cercul indian și poate fi observat mai jos:

La echinocțiu, vârful umbrei formează o linie aproape perfectă est-vest, explică Dash. Apare însă o mică eroare, care este similară celei pe care au făcut-o constructorii care au ridicat piramidele lui Keops și Kefren și piramida Roșie de la Dahshur.

Metoda aceasta putea fi foarte ușor folosită de vechii egipteni. Aveau nevoie doar de o tijă și de o zi însorită, lucruri de care nu duceau lipsă.

Din păcate, nu există documente care să ateste că egiptenii au folosit înt-adevăr această metodă pentru alinierea piramidelor.

Este însă o soluție simplă, care ar fi dat rezultatele incredibile pe care le putem observa la piramidele și templele egiptene.

Studiul lui Glen Dash a fost publicat în The Journal of Ancient Egyptian Architecture, scrie Science Alert.


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus:

Share articol: