De obicei, celulele normale sunt limitate în ceea ce privește numărul de ori în care se pot diviza înainte de a se opri din creștere. Cu toate acestea, celulele canceroase pot depăși această limitare pentru a forma tumori, continuând să se reproducă.
Telomerii joacă un rol esențial în determinarea numărului de ori în care o celulă se poate diviza. Aceste secvențe repetitive de ADN sunt situate la capetele cromozomilor, structuri care conțin informații genetice. În celulele normale, rundele continue de replicare reduc dimensiunea telomerilor până când aceștia devin atât de scurți încât, în cele din urmă, stopează procesul de replicare a celulei. În schimb, celulele tumorale pot menține lungimea telomerilor proprii prin activarea unei enzime numite telomerază, ce reconstruiește telomerii în timpul fiecărei replicări.
Telomeraza este codificată de o genă numită TERT, una dintre genele care suferă cel mai frecvent mutații în cazul apariției cancerului. În mod neașteptat, cercetătorii au descoperit că mutațiile TERT ar putea explica doar parțial longevitatea telomerilor în melanom. Deși mutațiile TERT au prelungit într-adevăr durata de viață a celulelor, ele nu le-au făcut nemuritoare. Asta înseamnă că trebuie să existe altceva care ajută telomeraza să permită celulelor să crească necontrolat. Dar până acum totul a fost neclar din acest punct de vedere. Cercetătorii de la Universitatea Pittsburgh au studiat rolul pe care telomerii îl joacă în sănătatea oamenilor. Și, în timp ce investigau modalitățile prin care turmorile își mențin telomerii, au descoperit ceva interesant.
Au identificat un grup de mutații într-o genă numită TPP1. Aceasta codifică una dintre cele șase proteine care formează un complex molecular numit shelterin care acoperă și protejează telomerii. Descoperirile implică, deci, faptul că TPP1 este probabil una dintre piesele lipsă dintr-un puzzle care stimulează capacitatea telomerazei de a menține telomerii și de a susține creșterea tumorală și, drept urmare, imortalitatea celulelor canceroase. Așa că decodificarea totală a acestor procese și studierea lor intensă ne pot duce cu un pas mai aproape de vindecarea tumorilor.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: