Sound Shirt este un tricou inteligent, care poate transforma sunetele în senzații.
Pe viitor, chiar și persoanele care nu pot auzi se vor putea bucura de frumusețea muzicii. Hainele inteligente - cum este și Sound Shirt - au senzori speciali, care transformă fiecare sunet într-o anumită senzație. Astfel, oamenii vor simți muzica, deși nu o pot auzi.
Sound Shirt este dotat cu 16 senzori și e conectat la un computer care preia sunetele prin microfoane. Proiectul a fost creat de CuteCircuit, o companie londoneză care a realizat în trecut costume de concert pentru Katy Perry.
Cu ajutorul Sound Shirt, chiar și persoanele surde se pot bucura de un concert, pentru că ele vor simți sunetele la nivelul pielii.
Experiența lor este similară cu a oricărui participant la concert, singura diferența este că ei nu percep sunete, ci senzații tactile, scrie Daily Mail.
Datorită senzorilor din tricou, muzica este percepută la nivelul întregului corp. Astfel, sunetele mai joase, cum este basul, este perceput în partea de jos a abdomenului, în timp ce notele mai înalte ajung în zona de sus a corpului, la gât și claviculă.
În acest fel, unele sonore percepute ca senzații la nivelul corpului îi ajută pe hipoacuzici să perceapă o melodie, chiar dacă nu o pot auzi.
Tricoul este fabricat dintr-un material moale, plăcut la atingere și nu este dotat cu fire - comunicarea cu computerul se face wireless.
Proiectul a fost testat cu succes pe doi gemeni pentru care dansul era o mare pasiune, dar care și-au pierdut auzul. Cu ajutorul acestui costum, ei au putut să se miște din nou în ritmul muzicii.
Din păcate, prețul unui asemenea tricou inteligent este destul de mare – peste 3.600 de dolari.
Invenția, care va fi lansată recent pe piață, este însă de neprețuit pentru persoanele care iubesc muzica, dar și-au pierdut auzul.