Laboratorul spatial chinez Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea sa in atmosfera terestra luni dimineata.

Update 2 aprilie

Tiangong-1 s-a dezintegrat deasupra partii centrale a Pacificului de Sud, dupa un zbor necontrolat pe orbita care a durat aproximativ doi ani.

Dupa mai multe zile de incertitudini, fostul laborator spatial a reintrat in atmosfera luni in jurul 00.15 GMT, a anuntat CMSEO, Biroul chinez insarcinat cu coordonarea zborurilor spatiale cu echipaje umane la bord.

"Cele mai multe dintre echipamente au fost distruse in timpul fazei de reintrare in atmosfera", a precizat CMSEO intr-un comunicat.

Modulul spatial, care nu mai raspundea la comenzi din 2016, a reintrat in atmosfera putin mai devreme decat au prevazut specialistii.

CMSEO anuntase ca revenirea statiei chineze pe Terra se va produce in jurul orei 00.42 GMT, ceea ce ar fi plasat-o deasupra Atlanticului de Sud, in largul orasului brazilian Sao Paulo.


Update 28 martie

Expertii de la  Aerospace Corp., care monitorizeaza constant traiectoria sondei spatiale Tiangong-1 estimeaza ca aceasta se va prabusi pe Pamant in intervalul 30 martie - 2 aprilie.

Cea mai probabila data este insa 1 aprilie, Ziua Pacalelilor, care anul acesta coincide cu Pastele catolic si cu sarbatoarea Floriilor la ortodocsi.

Estimarea nu este insa o gluma, iar orbita ei poate fi urmarita LIVE aici: Space.com.

Tiangong-1 se afla in prezent la o altitudine medie de 215 km, iar aceasta se reduce in fiecare zi.

Deocamdata nu se stie sigur unde se va prabusi. Printre posibilele zone de impact se numara insa si litoralul Marii Negre, respectiv orasele Soci si Istanbul.

Update 21 martie

Expertii au calculat din nou care sunt zonele de risc, unde ar putea sa cada satelitul scapat de sub control.

Astfel, multe orase mari, cu populatie numeroasa, ar putea fi in pericol. Printre acestea se numara New York, Barceloa, Beijing, Istanbul, Roma, Soci, Toronto.

Fasia de impact potential se tot ingusteaza, pe masura ce momentul prabusirii se apropie. Marja de eroare este de numai 10%.


Satelitul care a fost scapat de sub control in 2016 se afla acum pe orbita in jurul Pamantului si se va prabusi pe 3 aprilie, spun specialistii.

Sonda, care cantareste 8.5 tone, are la bord o substanta toxica numita hidrazina. Nimeni nu stie exact unde vas se va prabusi, insa expertii au stabilit deja cateva zone unde riscul de impact este mult mai mare.

Printre acestea se numara: nordul Chinei, centrul Italiei, nordul Spaniei, Noua Zeelanda, Orientul Mijlociu, sudul Africii, America de Sud si statele din nordul SUA.

Locul exact va fi cunoscut cu doar cateva saptamani inainte de prabusire. Deocamdata stim ca zonele cu risc sunt cele situate intre 43 de grade latitudine nordica si 43 de grade latitudine sudica.

Cand va intra in atmosfera Terrei, mare parte din sonda va lua foc si va arde, insa vor ramane unele resturi, intre 10 si 40% din materia satelitului. Acestea vor cadea pe Pamant. Iar unele ramasite pot contine o cantitate mare de hidrazina, aproape 99 kg.

Hidrazina este folosita pe post de combustibil, pentru alimentarea rachetei spatiale, iar expunerea pe termen lung la aceasta toxina poate produce cancer. Este un lichid incolor, uleios, care se cristalizeaza sub forma unor particule albe.

Pe termen scurt, expunerea la hidrazina poate duce la iritarea ochilor, nasului, gatului, dureri de cap, ameteala, greata, dermatita de contact.

Sonda spatiala Tiangong-1 a fost lansata in 2011, pentru a contribui la lansarea unei statii spatiala. In prezent, se afla pe orbita la o altitudine de aproximativ 300 km si se apropie tot mai mult.

Incidentele de acest fel sunt destul de frecvente. Din fericire, pana acum nimeni nu a fost ranit vreodata de resturile satelitilor prabusiti.

Share articol: