Celebrul telescop Kepler a fost scos din funcțiune, a anunțat NASA, care a dezvăluit seria de probleme cu care aparatul s-a confruntat în ultima perioadă.
Rămas fără combustibil, inginerii NASA au decis să oprească definitiv telescopul care a scris istorie din 2009, de la data lansării pe orbită, și până în prezent.
Misiunea telescopului Kepler a fost de a deschide noi ferestre spre exteriorul sistemului nostru solar, iar în ultimii 9 ani a reușit să aducă în prim plan mii de noi exoplanete, aproximativ 2600, multe dintre care au intrat în categoria „Earth 2.0”, considerate opțiuni viabile pentru a putea deveni locuibile într-un viitor.
Pentru NASA urmează acum noi provocări de înlocui acest telescop, mai ales după ce James Webb Space Telescope, care ar fi trebuit să reprezinte viitorul după Kepler are deja întârzieri substanțiale.
„Fiind prima misiune de a căuta noi lumi Kepler a depășit toate așteptările noastre și a deschis drumul pentru noi explorări în vederea vieții în sistemul nostru solar și dincolo de acesta”, a declarat Thomas Zurbuchen, associate administrator la Science Mission Directorate din Washington din cadrul NASA.
„Când am început să lucrăm la această misiune în urmă cu 35 de ani, nu știam nicio planetă din afara sistemului nostru solar”, a declarat și William Boricki, fost angajat la Ames Research Centre din California, o divizie NASA, în prezent pensionat.
„Știm că încetarea din funcțiune a telescopului Kepler nu reprezintă și încetarea descoperirilor făcute de acesta. Sunt nerăbdătoare să văd ce alte lucruri vom mai găsi din datele obținute până acum”, a mai declarat și Jessie Dotson, proiect scientist la NASA pe acest proiect, potrivit The Independent.