Pfizer BioNtech anunță că peste doar câteva săptămâni va prezenta oficial rezultatele unui studiu despre vaccinul anti-COVID la copiii cu vârsta între 5 și 11 ani.

Concluziile studiului sunt așteptate cu interes mai ales în contextul redeschiderii școlilor și creșterii numărului de îmbolnăviri în rândul copiilor, din cauza noii tulpini dominante delta, care este foarte agresivă.

După ce vor prezenta rezultatele studiului, companiile producătoare vor solicita aprobarea noului vaccin, care va putea fi folosit la nivel mondial, pentru imunizarea copiilor de 5-11 ani.

În prezent, actualele vaccinuri disponibile sunt aprobate numai pentru copiii care au peste 12 ani.

Practic, pentru copiii mai mici va fi folosit același tip de vaccin Pfizer ARN mesager ca în cazul adulților, dar va fi administrat într-o doză mai mică.

Până când vaccinul va putea fi oferit și micuților, autoritățile îndeamnă adulții să se vaccineze, pentru a-i proteja astfel pe copii, scrie Live Science.

Dacă primele tulpini virale nu erau periculoase pentru cei mici, varianta delta este mult mai contagioasă și poate duce la forme mai grave ale bolii.

În ultimele luni, numărul spitalizării copiilor infectați cu COVID-19 a crescut foarte mult, inclusiv cazurile grave.

Pfizer și BioNTech vor realiza studii anul acesta și pentru a verifica posibilitatea vaccinării copiilor mai mici de 5 ani și chiar a bebelușilor. Acest lucru nu va fi însă posibil prea curând.

Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, de la începutul pandemiei și până acum peste 5 milioane de copii s-au îmbolnăvit de COVID.

Numărul copiilor bolnavi a crescut foarte mult începând cu luna august, când tulpina delta a devenit dominantă.


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: