Hayley Arceneaux are doar 29 de ani și, până la această vârstă, a învins cancerul și a ajuns să fie parte din echipajul care se antrenează pentru a merge în spațiu în capsula SpaceX.
Compania a anunțat recent că va trimite patru civili pe orbită, la bordul capsulei Dragon, marcând astfel prima ocazie cu care un echipaj care nu este format din astronauți profesioniști va ieși în spațiu. Unul dintre membri va fi și Hayley Arceneaux care, la cei 29 de ani ai său, va fi cea mai tânără persoană de origine americană care a zburat vreodată în spațiu, relatează NY Times.
Totul se datorează miliardarului Jared Isaacman, care a „rezervat” zborul, păstrând un loc pentru el și donându-le pe celelalte trei. Unul dintre ele va merge chiar la Hayley Arceneaux, medic aflat în prima linie la spitalul american St Jude, un simbol al speranței pentru comunitatea americană.
Arceneaux lucrează acum la Spitalul St Jude din Memphis, dar în urmă cu aproape 20 de ani a fost ea însăși pacientă. În 2002 Hayley a fost tratată de cancer osos, iar acum are tije metalice în locul unora dintre oasele piciorului stâng. În mod normal, un astfel de istoric medical ar descalifica orice astronaut aspirant, mai ales că tânăra a rămas și cu un șchiopătat și cu dureri ocazionale de member. Totuși, aceasta a fost validată de Space X pentru zbor și va face parte din echipaj, din rolul său de medic. „Bătălia mea cu cancerul chiar m-a pregătit pentru călătoria în spațiu”, a declarat femeia pentru The Associated Press. „M-a făcut să fiu mai puternică și cred că m-a învățat cu adevărat să mă aștept la orice și să trăiesc clipa”.
Viitoarea misiune SpaceX care va avea la bord și un echipaj va porni în spațiu în aprilie 2021.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: