Era cunoscut deja faptul că Xiaomi, producătorul de telefoane și alte device-uri smart, lucrează la un model de automobil, însă se pare că prima mașină ar putea ajunge pe străzi încă de la începutul anului 2024.

În ciuda tuturor provocărilor, afacerea Xiaomi în domeniul auto se mișcă într-un ritm mai rapid decât se aștepta toată lumea. Acest lucru a fost confirmat de Lei Jun, fondatorul, președintele și directorul executiv al companiei, care a declarat că testul de comportament al vehiculului pe timpul iernii s-a încheiat cu succes, iar echipa din spatele primei mașini Xiaomi crește rapid și finalizează sarcinile mai repede decât se anticipa, potrivit arenaev.com

El a spus că totul decurge conform planului și că producția de masă va începe probabil în prima jumătate a anului 2024. Până în prezent, compania a investit peste 433 de milioane de dolari în afacerea sa cu automobile și are o echipă în continuă creștere de peste 2.300 de persoane.

În acest an este așteptată o nouă rundă de investiții care depășește 2,8 miliarde de dolari, urmând ca în următorii cinci ani să se investească încă 14 miliarde de dolari.

În timpul Zilei investitorilor companiei, CEO-ul a sugerat, de asemenea, că Xiaomi ar trebui să se ocupe și de robotică, deoarece dezvoltarea acestui domeniu va accelera capacitățile de conducere autonomă ale mașinilor și, de asemenea, va accelera procesul de fabricație.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: