Pe 26 aprilie 1986 o serie de teste nereușite la reactorul 4 al centralei de la Cernobîl, din nord-vestul Ucrainei, a determinat o explozie devastatoare care a rămas în istorie drept cel mai mare accident nuclear de până acum.

Guvernul sovietic a încercat să mușamalizeze cazul, însă până la urmă a fost obligat să recunoască ce s-a întâmplat, după ce informația a început să circule la nivel mondial.

Doi oameni au murit imediat după explozie, iar 29 au decedat la spital în zilele care au urmat. Reactorul a ars mocnit timp de aproape trei săptămâni, iar persoanele care au fost chemate să contribuie la stingerea incendiului și-au pierdut viața în scurt timp, din cauza problemelor de sănătate generate de expunerea la radiații.

Numărul total al victimelor produse de catastrofa de la Cernobîl de-a lungul anilor rămâne, însă, învăluit în mister. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului pretinde că, până în 2065, 40.000 de oameni vor muri din cauza diferitelor forme de cancer provocate de contaminarea de la centrala nucleară. Există, însă, și cercetători care estimează numărul victimelor la câteva sute de mii.

După explozie, în jurul centralei nucleare a fost constituită o zonă de interdicție pe o rază de 30 de kilometri care a rămas nelocuită până astăzi. Foarte mulți oameni au fost evacuați din perimetru, mai ales din orașul Pripyat și din satele învecinate.

La 29 de ani după cel mai grav accident nuclear din istorie, jurnaliștii de la Euronews au discutat cu trei tineri ucraineni născuți la doar câteva zile distanță, în luna aprilie a anului 1986, și au aflat de la ei cum este să fii un copil născut în Cernobîl.

Cine sunt „copiii Cernobîlului”

Olga Zakrevska este acum fotograf profesionist și are propriul său studio la Kiev. S-a născut pe 11 aprilie 1986 în Pripyat, orașul în care locuiau mulți dintre angajații de la centrală. Tatăl său era un tânăr inginer expert în energie nucleară. „După ce ne-am mutat, unii părinții nu îi lăsau pe copiii lor să se joace cu mine și cu fratele meu, spunând că suntem radioactivi și contagioși”, își amintește tânăra.

Povestea vieții ei începe, mai degrabă, cu un sfârșit: încheierea perioadei în care a locuit în Pripyat și plecarea la Kiev alături de familie, atunci când avea doar câteva zile. După un an, Olga și părinții ei au primit propriul lor apartament, dar tatăl său a continuat să călătorească periodic la Cernobîl și să muncească acolo.

„Cernobîl este o parte din istoria personală a familiei mele încă de pe vremea primelor mele amintiri. Vecinii noștri lucrau și ei la fabrică, era o parte din viața noastră zilnică, o componentă a relației cu statul care ne-a influențat tot timpul. Trebuia să menționăm accidentul la controalele medicale pe care eram obligați să le efectuăm periodic, să notăm asta și în documentele pe care le completam pentru a primi asistență și ajutor”, povestește Olga.

Tănăra încearcă acum să își dea seama ce-a înseamnat, cu adevărat, Cernobîl pentru ea. Spune că, odată cu împlinirea vârstei de 25 de ani, a șocat-o faptul că e „de-o seamă” cu acest fenomen, că a crescut tot timpul în umbra lui: „De aceea acum caut alte familii de la Cernobîl, le invit în studioul meu foto, îi fotografiez pe oameni, stăm de vorbă. Mulți dintre cei de vârsta mea au propriile lor familii acum, au copii. Sigur că ne îngrijorăm în legătură cu sănătatea noastră. Când eram mai mică îmi amintesc că doctorii spuneau tot timpul că nu au idee cum mă vor afecta radiațiile”.

Olga crede că oamenii care au trăit de aproape catastrofa nucleară nu sunt încă gata să analizeze ce-a însemnat pentru ei Cernobîl și că mulți pur și simplu ar vrea să uite ce s-a întâmplat. Ea, însă, ar vrea să înțeleagă și să depășească această traumă, pentru a putea duce o viață mai bună în viitor.

Un alt „copil din Cernobîl” este Olexiy Starynets, care s-a născut pe 26 aprilie 1986 într-un orășel la câțiva kilometri sud de capitala Ucrainei. Acum este jurnalist sportiv la Kiev, dar spune că va rămâne mereu cu amintirea unei copilării marcate de catastrofa de la centrala nucleară:

„Prima mea amintire de la Cernobîl? Cea mai proaspătă amintire cu o zi de naștere pe care am sărbătorit-o, desigur. Oamenii vorbeau tot timpul despre asta, acasă, la școală, mai ales că m-am născut chiar în ziua exploziei. Mama și bunica mea mi-au spus că au știut despre dezastru încă din prima zi și că la maternitatea unde am venit pe lume medicii închideau ferestrele pentru a ține la distanță radiațiile, încercând să spele și podelele cât puteau de des. Deflagrația a avut loc în primele ore ale zilei de 26 aprilie, iar eu m-am născut la 6 seara”.

Olexiy își amintește și că, atunci când era mic, el și familia sa au fost nevoiți să se mute de câteva ori, iar la fiecare nouă școală trecea printr-un control medical foarte amănunțit. De fiecare dată rezultatele arătau că el e cel mai sănătos dintre copii, spune tânărul, menționând că, oricum, părinții săi nu au încetat niciodată să se îngrijoreze cu privire la efectele pe care radiațiile le-ar putea avea asupra sa.

„Nu mă gândesc la mine ca la un copil de la Cernobîl. Nu mi-a afectat în niciun fel sănătatea, mă simt complet normal. Nu am fost până acum în Pripyat sau la centrala nucleară de la Cernobîl, dar cred că voi merge într-o zi. În ceea ce privește energia nucleară, am o abordare pozitivă asupra sa. Dacă o gestionăm corect poate fi sigură și benefică pentru mediul înconjurător. Din ce înțeleg eu, accidentul de la Cernobîl a fost cauzat de o eroare umană”, mai spune Olexiy care e, totuși, bucuros că prietenii își amintesc în fiecare an când e ziua lui de naștere.

Și Yuri Vyshnevsky este un jurnalist care locuiește tot în Kiev și care s-a născut pe 1 aprilie 1986. Tatăl său a lucrat în zona interzisă luni bune după accident: „Mama a mers să locuiască alături de bunica, în Republica Moldova, iar tata venea să ne viziteze când putea. Am menționat de câteva ori accidentul de la Cernobîl, dar din fericire nu ne-a afectat prea mult familia”.

Yuri vorbește despre Cernobîl fără resentimente, ca o întâmplare care este o parte foarte importantă a istoriei omenirii. Ucraina a devenit cunoscută în lume în cel mai nociv mod cu putință, crede el, adăugând că există și o mulțime de alte evenimente care l-au făcut să fie mândru de originile sale.

„Nu mă consider un copil de la Cernobîl. Nu mi-a afectat sănătatea, din fericire, însă, prin prisma meseriei mele, văd copii ai căror părinți sunt bolnavi sau care s-au îmbolnăvit chiar ei, iar asta e foarte trist”, mai spune Yuri.

Foto: Getty Images