William Bordogna, Product Manager pentru aplicatia WRITEit, a oferit detalii pentru Yoda.ro.
Aplicatia WRITEit de la Lenovo, care iti permite sa scrii de mana pe ecranul unui telefon sau al unei tablete iar textul sa fie apoi recunoscut si transformat in caractere de tipar, va recunoaste si limba romana la urmatorul update, programat in partea a doua a acestui an.
„Am avut nevoie de doi ani [pentru crearea aplicatiei], de la prima idee pana la lansarea produsului, in aprilie. 10-15 oameni au lucrat in total”, a declarat William Bordogna pentru Yoda.ro. Softul foloseste tehnologie proprietara Lenovo.
„Multi oameni, inclusiv eu, inca folosesc pixul si hartia pentru a lua notite sau pentru desene rapide, si cred ca WRITEit traduce aceasta experienta pentru lumea digitala dintr-o bucata. Vedem mult entuziasm legat de pixurile electronice (pen-uri), si cred ca sunt o modalitate foarte naturala de a comunica”, mai spune Product Managerul aplicatiei.
El sustine ca, in timp, aplicatia reuseste sa se obisnuiasca cu felul in care o persoana scrie, iar asta se traduce printr-un numar redus de erori de interpretare. „Anecdotic, am descoperit ca unii elevi de liceu au un scris total neinteligibil. Vestea buna este ca WRITEit invata stilul tau cu timpul si poate elimina pana la 40% din erorile de recunoastere”.
Aplicatia foloseste un dictionar extins, astfel ca daca gresesti o litera sau doua, ti se sugereaza cuvantul corect.
WRITEit functioneaza doar pe dispozitive Lenovo.