Tableta Surface face parte dintr-o "intreaga noua familie de aparate" pe care compania Microsoft le construieste.
Microsoft a prezentat aseara tableta Surface, care ar trebui sa concureze cu iPad-ul. Gadgetul prezentat de CEO-ul Microsoft, Steve Ballmer, e un semn ca gigantul software si-a schimbat putin tactica, incercand sa atace serios si domeniul mobilitatii.
Noua tableta de la Microsoft are 9,3 milimetri grosime si 676 grame in versiunea cu Windows RT, numere aproape identice cu cele de la iPad, care vine cu 9,4 mm grosime si 654 g. Tableta Surface are ecran de 10,6 inch, ceva mai mare decat cea de la Apple, al carei display se opreste la 9,7 inch. Gadgetul vine cu un suport cu tastatura si invelitoare magnetica.
Surface va avea un pret "comparabil cu alte tablete", dupa cum a spus Steve Sinofsky de la Microsoft, iar primele modele vor fi pe piata in momentul in care va fi disponibil si Windows 8, care e programat sa apara la toamna. O astfel de tableta va costa cam cat un Ultrabook, a spus si Ballmer.
Reprezentantii Microsoft care au urcat pe scena, au folosit in mod repetat cuvintele "fara compromisuri" atunci cand au deschis tabletele, ceea ce inseamna, intre altele, ca utilizatorii vor putea folosi softuri precum Microsoft Word sau Excel, pe langa programele care le permit sa vizioneze filme sau sa navigheze pe Internet.
Surface vine in doua variante. Modelul Windows RT va rula doar versiunea Metro a Windows 8, in timp ce modelul Pro va avea un Windows 8 cu toate programele necesare si ii va oferi utilizatorului o experienta asemanatoarea unui computer desktop.
"Surface este un PC, Surface este o tableta si Surface este ceva nou, ceea ce credem ca oamenilor le va placea cu adevarat", a spus Ballmer la finalul evenimentului de prezentare care a durat mai putin de o ora.
Comparata cu noul iPad, tableta Surface sta cam asa:
Daca citim printre randuri, e de asteptat ca modelul RT sa coste cam cat iPad-ul, iar celalalt sa fie mai scump.