Noul gadget are chiar cu cateva grame in plus fata de modelul standard.
Samsung a anuntat noua tableta Galaxy Tab 3 Lite 7.0, extrem de asemanatoare cu Tab 3 7.0, care nu difera prea mult de Tab 2 7.0, si aceasta aproape identica cu Tab 7.0 Plus, scriu jurnalistii de la gsmarena. Ba mai mult, noua tableta Lite are cu cateva grame in plus fata de modelul standard.
Samsung Galaxy Tab 3 Lite 7.0 este ceva mai subtire, insa diferenta e neglijabila. Tableta are 9,7 mm, pe cand modelul Tab 3 7.0 masoara 9,9 mm. In schimb, noua tableta este mai lunga si mai lata cu 5 mm comparativ cu cea standard.
In privinta specificatiilor, Samsung Galaxy Tab 3 Lite 7.0 are ecran de 7 inch la rezolutia 1024x600p, procesor dual-core la 1,2 GHz, 1 GB de RAM si 6 GB de spatiu extensibil printr-un card microSD. Sistemul de operare este Android 4.2 Jelly Bean.
O oarecare diferenta se afla la camerele foto. Varianta Lite are o singura camera, de 2 MP. In schimb, Samsung Galaxy Tab 3 7.0 vine cu o camera principala de 3,15 MP si cu o camera secundara.
Si bateria este mai mica la modelul Lite: vorbim de 3600mAh. Producatorul promite insa 8 ore de vizionare de clipuri video.
Noua tableta are 3G optional, Wi-Fi, Bluetooth si USB 2.0.
In comunicatul de presa al celor de la Samsung nu apare nimic legat de pret si nici de data in care acest produs va ajunge in magazine.
Cei de la gsmarena au descoperit insa un site polonez pe care tableta se vinde cu 799 zloti, adica ~870 RON.