Pregatita sa functioneze precum un laptop, Envy Rove ar batatori drumul pentru lansari similare anuntate de Sony si Panasonic.
Nu exista o definitie clara a tabletei, in ce dimensiuni ar trebui sa se incadreze aceasta, tocmai de aceea companiile tehnologice si-au luat libertatea de a experimenta, uneori prea "tupeist". Hewlett Packard este una dintre aceste companii, noul produs al acesteia fiind o tableta al carei ecran are 20 de inch, foarte mare pentru a fi utilizata in locuri aglomerate.
Envy Rove, device-ul propus de HP, poate "primi" tastatura si mouse, mai mult, poate functiona ca un al doilea monitor pentru computerul personal, un al doilea televizor, ba chiar si pe post de consola de jocuri sau claviatura de pian. Tableta are un procesor Intel Core i3M Haswell, compania asigurand 4 ore de functionare.
Surpriza cea mai mare consta in spatiul de stocare, nici mai mic, nici mai mare de 1 TB! Hewlett Packard s-a grabit sa anunte noul dispozitiv, disponibil pe piata in a doua jumatate a acestui an, cu mult inainte de lansarea Vaio Tap 20, un device similar pe care Sony il va arunca pe piata in decembrie. Si Panasonic pregateste o tableta gigant, intentia fiind facuta publica inca din luna ianuarie la CES, evenimentul care a avut loc la Las Vegas.