Allview anunta update-ul Android 4.1 Jelly Bean pentru AllDro 3 Speed DUO, cu ocazia targului de tehnologie IAW de la Koln
Compania romaneasca Allview a anuntat, in premiera in cadrul targului IAW de la Koln, adoptarea sistemului de operare Android 4.1 Jelly Bean.
"Noul sistem de operare aduce numeroase beneficii pentru utilizatori, iar compania noastra tine pasul cu noutatile tehnologice. De aceea, Android 4.1 Jelly Bean va fi disponibil pe noul lot de tablete AllDro 3 Speed DUO, cu display capacitiv de tip IPS si processor Cortex A9 Dual-Core, la 1,5 GHz, pentru o experienta de utilizare superioara", mentioneaza Lucian Peticila, General Manager Allview.
De asemenea, Allview anunta in cadrul aceluiasi eveniment international lansarea tabletei Alldro Speed DUO, care dubleaza rezolutia fata de modelul Alldro Speed. "Discutam despre o tableta care ofera, la acelasi pret initial la care a fost lansat pe piata cel mai vandut model de tablete din Romania - Speed, cei mai multi DPI si un display ce profita de avantajele tehnologiei IPS.
Utilizatorii se vor putea bucura de un unghi de vizibilitate de aproape 180 de grade, fata de 80 de grade in cazul Alldro Speed, la acelasi pret initial", a adaugat Lucian Peticila.
Noul sistem de operare adoptat de compania Allview ii va incanta pe utilizatorii tabletelor cu functii mult imbunatatite fata de Ice Cream Sandwich si va functiona la parametri superiori, in aceeasi configuratie hardware. Android devine mai intuitiv, mai fluid si include o multitudine de trucuri incantatoare.
Aplicatia de camera permite trecerea directa din aparatul foto in galeria de imagini sau invers, prin simpla miscare a degetului pe ecran, pentru a simplifica vizualizarea fotografiilor si partajarea lor.
Tastatura virtuala vine cu un sistem de predictie a cuvintelor, care il ajuta pe utilizator sa castige timp atunci cand vrea sa scrie un email sau un mesaj urgent.
Jelly Bean permite actualizarea inteligenta a aplicatiilor de pe tabletele Allview, astfel incat descarca exclusiv portiunile modificate prezente in actualizarile software, in locul intregului program.