Numele lui e Baxter, are ochi expresivi si o pofta de munca de neegalat, iar in viitorul apropiat va fi cel mai bun prieten al automobilelor. El le va construi.
In ultimele 6 decenii, industria auto a fost dominata de robotii uriasi care se ocupau cu productia in masa. Cum mana umana obosea, avea nevoie de pauze si nu lucra la o eficienta maxima, nevoia pentru a aduce robotii sa faca aceasta meserie a devenit imposibil de ignorat.
Ford a deschis acest drum, iar astazi toate companiile au urmat aceeasi linie, recucand influenta umana in privinta masinilor la design si finisaje.
BAXTER, ROBOTUL LOW-COST CARE VA CUCERI PIATA AUTO
In 2012, un nou produs este gata sa apara pe piata. Un robot simpatic, cu ochi care isi schimba expresia in functie de cine se mai afla in preajma sa, dornic de munca si mereu plin de energie.
Baxter este in acest moment cel mai ieftin robot industrial fabricat pentru piata constructorilor auto, o piata in care se afla peste 1 milion de roboti.
Nevoia pentru aparitia unui astfel de robot este explicata de catre specialistul Rodney Brooks, care sugereaza ca "piata auto are nevoie de echivalentul unui PC in privinta robotilor", noteaza The Economist.
Rodney Brooks este un fost director de la Institutul Tehnologic din Massachusetts pe inteligenta artificiala si cofondatorul iRobot, "un proiect care a lansat pe piata un robot-aspirator si un altul genist". Astazi, Brooks lucreaza pentru firma sa, Rethink Robotics, cu sediul in Boston, unde a regandit piata robotilor industriali, astfel aparand si Baxter.
"In locul unei fete, are o pereche comica de ochi pe un ecran atasat capului sau. Baxter este o masina extrem de serioasa. Daca majoritatea robotilor se misca rapid si trebuie sa fie izolati de oameni pentru a evita un accident, cu miscari precise, dar rigide, Baxter in schimb compenseaza prin faptul ca isi modifica atitudinea in functie de ce se intampla in jurul sau.", scrie The Economist.
Baxter este dotat cu un sonar care detecteaza orice miscare din jurul sau. Daca cineva se apropie de el, Baxter isi incetineste activitatea, pentru a nu rani pe nimeni. Mai mult, noul robot industrial este mai elastic si are un mecanism tip "feedback", ce il ajuta sa se opreasca la timp, atunci cand cineva se pune in calea sa: "Daca te pui in fata bratului sau, acesta va simti imediat si se va opri."
Probabil cel mai atractiv lucru la Baxter sunt ochii sai extrem de expresivi. Au fost conceputi sa isi arate surprinderea in cazul in care ceva apare brusc in jurul sau sau chiar supararea, cand exista probleme mecanice.
Pentru piata constructorilor auto, pretul de numai 22.000 de dolari cu care profesorul Brooks l-a scos la vanzare de la inceputul lui octombrie 2012, il face pe Baxter extrem de popular si printre cei interesati de achizitionarea acestuia. Si asta pentru ca acoperirea costurilor s-ar face extrem de rapid.
Daca va lucra 24/24 de ore, 6 zile din 7, in 3 ani de zile, Baxter isi va acoperi investitia. Rethink Robotics, compania care l-a conceput, are in plan si altceva. "Poate la anul ii punem si un zambet :)."