De la primul film 3D din 1922 si pana la productia de succes „Avatar”, tehnologia 3D a evoluat enorm.
Televizoarele 3D au intrat agresiv pe piata in 2008 si au revolutionat lumea video. Tehnologia este insa mult mai veche: isi are radacinile in secolul XIX!
Pe la 1838, Sir Chrales Wheatstone inventa stereoscopul. A aratat ca atunci cand doua imagini sunt privite stereoscopic, ele pacalesc creierul sa creeze ceea ce pare a fi o imagine 3D. 20 de ani mai tarziu, stereoscopul a fost imbunatatit de Louis Jules Duboscq, iar o cunoscuta imagine cu Regina Victoria a fost prezentata publicului. Se intampla in 1851. Dupa alti cativa ani apare Kinematoscopul, iar prin 1890, britanicul William Friese-Green vine cu primul patent de film 3D. De atunci a mai fost nevoie de trei decenii pana cand primul film 3D, The Power of Love, a fost prezentat publicului, in New York. Era anul 1922.
Astazi, la 90 de ani de la acest moment revolutionar din istoria filmelor si televiziunii, se fac primii pasi seriosi in aceasta directie. Televizoarele 3D incep sa patrunda in casele noastre. In prezent exista mai multe tehnici de creare si redare a imaginilor tridimensionale.
Privitul activ si privitul pasiv
Un televizor 3D activ costa mai putin, dar privitorul are nevoie de o pereche speciala de ochelari. Pe ecranul televizorului, secventele se succeda cu repeziciune astfel incat privitorul nu-si da seama ca imaginile sunt destinate pe rand ochiului stang, celui drept, celui stang, celui drept si tot asa.
Ochelarii prin care sunt vazute aceste imagini functioneaza cu ajutorul unor baterii de dimensiuni mici, care blocheaza vederea unui anumit ochi la un moment dat, in functie de comenzile pe care le primesc, printr-o conexiune wireless, de la aparat.
Ochiul este astfel pacalit sa creeze imagini tridimensionale cu ajutorul stimulilor care ajung la creier. O singura pereche de astfel de ochelari costa aproape 30 de euro.
Televizorul 3D pasiv functioneaza datorita unui filtru special de polarizare aplicat pe ecran si care trimite imaginea catre lentila dreapta a ochelarilor sau catre cea stanga, in functie de cum este filmata scena respectiva.
Ochelarii folositi pentru acest tip de televizor 3D sunt similari celor din cinematografe. Cu toatea acestea, televizoarele 3D pasive costa cu pana la 15% mai mult decat cele active. Mai mult, cativa utilizatori se plang de imaginea nemultumitoare a acestor televizoare.
Dar tehnica evolueaza. Cele mai noi televizoare permit redarea tridimensionala si fara ochelari.
Primele televizoare 3D
Primul televizor LCD 3D din lume este un Panasonic VT25, lansat la conferinta CEATAC din Japonia in 2008. Tehnologia FHD3D ofera o claritate de 1080p pentru ambii ochi si se putea vinde in 4 variante, de la 50 de inch la 65 de inch, pretul lor incepand de la 3.000$.
Primul televizor 3D ajuns in Romania vine de la firma coreeana LG. A fost lansat in 2010, sub numele de LD920, in jurul pretului de 2000 €. Are diagonala de 47 inch, iar imaginea 3D este generata de 2 procesoare si de un filtru de polarizare, aplicat pe ecran. Vine cu tehnologia TruMotion 200 Hz, ruleaza filme Full HD 1080p. Totusi, dupa un anumit timp, de aproximativ 2 ore, unii dintre telespectatori s-au plans ca ochii incep sa doara.
In Romania, primul operator de telecomunicatii care a inclus in oferta transmisiuni 3D este UPC. In urma cu un an, turneul de tenis Ronald Garros a fost difuzat in acest format. In prezent, canalul High TV 3D, primul canal linear cu continut 3D din Romania, ofera un spectru larg de continut ce include moda, fitness, stiri mondene, documentare despre celebritati & calatorii si altele.
Unde a ajuns tehnologia
Televizoarele de astazi sunt si mai destepte. Pe langa faptul ca te bucuri de imagini perfecte in 2D si 3D pe un ecran LED cu contrast inalt, acestea pot reda videoclipuri la cerere de pe Internet si te ajuta sa vorbesti cu prietenii tai gratis prin Skype chiar de pe canapeaua ta. In plus. Poti controla cu usurinta functii, cum ar fi pornirea / oprirea televizorului, a schimba canalele, accesul la aplicatii si navigarea pe web, folosind simple comenzi vocale si miscari.
Camerele cu tehnologie de recunoastere a fetei iti permit sa te conectezi la Facebook, Twitter ori Skype, fara a fi nevoie sa introduci ID-ul sau parola. Preturile televizoarelor de top depasesc 10.000 RON.
Ce urmeaza?
Televizoare vor intelege ce vrei sa vezi, vor intelege tot mai bine gesturile si vocile. Calculatorul desktop va fi inlocuit de televizor, deoarece acum ambele pot face aproximativ acelasi lucru. In curand vom putea citi carti la televizor sau vom putea juca jocuri avansate.
Vrei sa afli care sunt cele mai noi inventii din tehnologie, cele mai cool domenii ale viitorului si ideile cu care star-uri din stiinta te inspira sa schimbi lumea de maine? Exploreaza www.techschool.ro