Apple, impreuna cu furnizorii de componente din Asia, testeaza un televizor cu ecran mare si inalta rezolutie
Compania Apple lucreaza cu furnizori de componente din Asia pentru a testa mai multe design-uri pentru un televizor cu ecran mare si inalta rezolutie, au declarat surse apropiate situatiei pentru cotidianul american Wall Street Journal.
Hon Hai Precision Industry, companie care asambleaza iPhone si iPad pentru Apple, colaboreaza cu Sharp la design-ul noului televizor, au spus doua surse.
"Formal nu este inca un proiect. Se afla inca in primele faze de teste", a spus una din surse.
Apple, care testeaza in permanenta cu furnizorii noi design-uri, a incercat diferite prototipuri de televizoare in ultimii ani. Compania de obicei testeaza si dezvolta produsele intern inainte de a le prezenta furnizorilor externi.
Intrarea Apple pe piata televizoarelor ar intensifica concurenta cu unii dintre cei mai mari furnizori ai companiei, precum Samsung. Grupul sud-coreean este un furnizor cheie de componente pentru Apple si cel mai mare producator de televizoare la nivel global, dupa livrari.
"Potentialul acestor televizoare de a izola consumatorul va determina companiile sa acorde in continuare atentie acestei zone. Chiar daca batalia este abia la inceput pe acest front, consideram ca are potentialul de a intari pozitia actualilor câstigatori, precum Apple, sau de a perturba din nou piata", se arata intr-un raport Goldman Sachs.
Apple ar putea decide sa nu dezvolte un televizor cu ecran mare, iar modul in care un astfel de dispozitiv s-ar integra in strategia companiei pe segmentul TV ramâne neclar.
Intr-un interviu recent, directorul general al Apple, Tim Cook, a sugerat ca interesul Apple pentru televizoare a evoluat dincolo de statutul de "hobby".
"Este o zona de interes intens. Nu pot spune mai mult de atât", a afirmat Cook pentru NBC News, citat de agentia de presa Mediafax.
Chiar daca iPhone si iPad inregistreaza vânzari foarte bune, actionarii Apple considera ca segmentul TV ar putea fi unul dintre urmatoarele motoare ale afacerilor companiei.
Foto: Concept Guilherme Martins Schasiepen