Samsung plusează și aduce pe piață un televizor cu ecranul întins până în margini.
Recent, site-ul german 4K Filme a publicat fotografii cu ceea ce jurnaliștii susțin că este noul televizor 8K QLED de la Samsung, cel pe care compania îl aduce, cel mai probabil, la CES 2020.
Televizorul din imagine are margini atât de mici încât ele sunt, practic, inexistente, cu excepția unei „bărbii” foarte înguste, în partea de jos.
Relatările anterioare arată că dimensiunea va începe de la 65 de inci, iar dispozitivul se va numi Zero Bezel TV (adică Televizorul fără margini). Până acum, nu se cunosc încă detalii legate de preț sau disponibilitate, arată jurnaliștii de la Business Insider.
În luna ianuarie, Samsung a anunțat lansarea unui nou procesor care va fi capabil să livreze rezoluție 8K, fără necesitatea de a fi cuplat cu alte componente. Acest device deschide ușa unor noi inovații tehnologice în materie de televizoare, care pot fi acum chiar fără margini.
Compania ne-a obișnuit deja cu lansarea de concepte TV inovatoare la CES, așa că pare foarte credibil ca noul televizor 8K să fie prezentat la târgul de la Las Vegas. În 2018, Samsung a prezentat acolo TV-ul său modular numit The Wall, iar în anul următor au revenit cu o variantă de 219 inci.