Vezi comunicatul LG Electronics.
Televizorul LG OLED 8K de 88 inch are peste 33.000.000 de pixeli cu iluminare proprie, pentru a produce o rată de contrast de neegalat și negrul pur, ce definesc calitatea recunoscută a imaginii definitorie pentru televizoarele OLED.
Anticipând o dublare a livrărilor din piața OLED TV în 2018 și depășirea numărului de 9.000.000 de unități până în 2022, LG va continua să-și crească cota OLED în cadrul portofoliului său de televizoare premium și să promoveze adoptarea televizoarelor OLED la scară largă în rândul consumatorilor.
Deși piața de televizoare 8K este încă la început, se așteaptă o creștere a acesteia la peste 5.000.000 de unități până în 2022.
În ciuda progresului în domeniul LCD, soluţia OLED este adesea văzută ca o “tehnologie a ecranelor de generație următoare”, deoarece emite propria lumină, eliminând necesitatea retro-iluminării.
Acest lucru permite televizoarelor de vârf să redefinească atât calitatea imaginii, cât și design-ul produsului. Nu doar că LG a fost pionierul acestor tehnologii, ci a și reușit să le lanseze cu succes pe piață.
Vizitatorii pot vedea în premieră noul model LG OLED 8K TV de 88 inch la IFA 2018, alături de alte inovații în domeniul tehnologiilor TV, la standul LG din Sala 18 a complexului Messe Berlin.