Aproape 6 milioane de romani sunt abonati la unul dintre serviciile de cablu tv, DTH sau IP TV
Numarul de abonati la servicii de retransmisie programe audiovizuale a atins 5,92 milioane la finele lunii iunie, in crestere cu 2,9% fata de finalul anului 2011 si cu 5,2% fata de 30 iunie 2011, pe fondul cresterii numarului de clienti atat in retelele de cablu, cat si in cele de tip DTH si IP.
"Cele mai noi date statistice adunate si prelucrate de ANCOM, referitoare la primul semestru al acestui an, arata ca in Romania la mijlocul anului existau 3,67 milioane de abonati la retele de cablu, in crestere cu 2,7% fata de finele anului 2011. De asemenea, numarul de abonati prin retele satelit (DTH) a inregistrat un avans 3%, la 2,21 milioane de abonati", a declarat presedintele ANCOM, Catalin Marinescu, la International Digital Forum 2012.
El a adaugat ca rata de penetrare la nivel de gospodarii a serviciilor de retransmisie a programelor audiovizuale a crescut la 83,5%, iar cea a retelelor de cablu la 51,8%.
In functie de mediul de resedinta, la 30 iunie, 60% din totalul abonatilor se situa in mediul urban, marea majoritate a acestora (79%) fiind conectati la retelele de cablu.
Pe de alta parte, in mediul rural, abonatii la serviciile de retransmisie folosesc tehnologia DTH intr-o mai mare masura pentru receptia programelor audioviozuale - 64%.
Potrivit lui Marinescu, cresterea numarului de abonati s-a reflectat si in veniturile operatorilor obtinute din serviciile de retransmisie, care au crescut usor, de la 776 milioane de lei in primul semestru al anului 2011 la 796 milioane de lei in prima jumatate a acestui an.
"In ceea ce priveste tranzitia la televiziunea digitala terestra, tot ce va pot spune acum este ca ANCOM este pregatita sa implementeze noua strategie imediat ce aceasta va fi adoptata si vom organiza in cel mai scurt timp posibil procedura de selectie pentru acordarea multiplexelor digitale", a mai spus seful ANCOM, citat de agentia de presa Mediafax.