Japonezii au anuntat la CES 2014 trei serii de televizoare 4K. Toate vor fi disponibile din primavara
In urma cu doar doi ani, rezolutia Ultra HD uimea pe toata lumea. A devenit deja aproape o obisnuita si nu mai impresioneaza pe nimeni. Tocmai de aceea, Sony a decis sa parieze nu doar pe numarul enorm de pixeli ci pe calitatea imaginii.
Acesta e mesajul principal al japonezilor la Targul de Tehnologie de la Las Vegas. “Utilizatorii trebuie sa fie principalii beneficiari ai tehnologiei 4K, dar pentru asta, toata lumea trebuie sa colaboreze. Degeaba ai televizoare 4K daca nu oferi continut pentru ele. Trebuie sa cream o spirala care sa imbine continutul si tehnologia pentru a oferi preturi accesibile tuturor”, spune CEO-ul Sony, Kazuo Hirai.
Japonezii vor sa mareasca rata de adoptie a televizoarelor Ultra HD. Tocmai de aceea au anuntat la Consumer Electronics Show nu mai putin de 3 serii de televizoare 4K si inca 6 serii Full HD LED Bravia. Toate incorporeaza noile functii si tehnologii pe care Sony pariaza pentru a reveni in topul producatorilor.
Varful de lance al companiei e noua serie BRAVIA X95. Tehnologia X-tended Dynamic Range Pro tripleaza efectul HDR, pentru a asigura un contrast perfect fiecarei imagini, cu un consum redus de energie. Pe langa display-ul Triluminous (nu e nou, dar a fost imbunatatit), televizoarele din gama beneficiaza si de o noua tehnologie de procesare, X-Reality Pro.
Bravia X9 si X85 sunt celelalte doua serii de televizoare 4K. Fiecare din ele vine cu cate 7 modele si par ideale in speciale pentru programele sportive, unde poti privi imaginile dinamice in format 4K/60p. Toate sunt compatibile cu standardele HDMI 2.0 si MHL 3.0 si includ decodoare noi HVEC pentru streaming.
Componenta de streaming a fost alta surpriza a japonezilor la CES. Netflix a anuntat ca va trece la productia de programe si streaming-ul acestora in 4K. Dar, pe langa acest anunt, seful Netflix, Reed Hastings a aparut si pe scena celor de la Sony, spunand ca noile Bravia 4K sunt cele mai rapide televizoare in materie de 4K pe care inginerii Netflix le-au vazut vreodata.
Sony a pus accent si pe designul Wedge. In loc sa schimbe forma ecranului, japonezii au ales sa mareasca stabilitatea televizorului prin coborarea centrului de greutate. Conceptul ofera si mai mult spatiu pentru boxele tubulare fara membrane cu tehnologie Magnetic Fluid Speaker. Optional, sunetul care beneficiaza deja de tehnologia Clear Audio+ poate fi imbunatatit cu ajutorul unui subwoofer wireless SWF-BR100, care se ajusteaza automat.
- Seria Bravia X95 – Varful de gama al Sony in materie de televizoare 4K. In Romania va fi disponibila doar diagonala de 85 de inci. Tehnologia de stimulare a contrastului poate diminua exact iluminarea zonelor intunecate si, teoretic, poate oferi tonuri fantastice de negru.
- Seria Bravia X9 – inlocuieste modelul 4K de anul trecut. Noile televizoare beneficiaza de designul Wedge si vor putea fi amplasate mai usor e un stand sau pe perete. In Romania vor fi disponibile trei dimensiuni ale ecranului: 55”, 65” si 79 de inci. Cele doua diagonale mici vor beneficia de ochelari activi 3D, in timp ce modelul de 79 de inci va folosi tehnologia 3D pasiv.
- Seria Bravia X85 – Reprezinta televizoarele 4K entry-level. Vor fi disponibile in Romania in primavara, cu diagonale de 49”, 55” sau 65 de inci. Nu vor beneficia de noile boxe din fibra de sticla amplasate frontal, ca pe X9 si nici de ajustarea contrastului X-tended Dynamic Range.
SONY A PREZENTAT LA CES SI NOILE TELEVIZOARE BRAVIA FULL HD
Spre deosebire de anul trecut, Sony nu a lansat la CES 2014 niciun model cu ecran OLED, din cauza expirarii parteneriatului cu Panasonic. Compania a venit insa cu 6 serii de cate 14 modele LCD Full HD. Bravia R4, W6, W7, W8, W85 si W95 includ ecrane cu diagonale cuprinse intre 32 si 65 de inci. Doar seriile W85 si W95 vor beneficia de designul Wedge si de noile difuzoare Long Duct. Toate modelele vor fi disponibile din aceasta primavara.
Seria Bravia W95 – Varful de gama in ceea ce priveste televizoarele Sony Full HD. Disponibila in doua dimensiuni ale ecranului: 55 si 65 de inci. E singura care beneficiaza de designul Wedge. Are si tehnologia de imbunatatire a imaginii X-Reality Pro, dar si interfata noua cu telecomanda One-Flick. Difuzorul va fi Long Duct, la fel ca la varful de gama 4K X95.
- Seria Bravia W85 – Rezolutie Full HD 1080p, cu o singura diagonala disponibila, de 60 de inci. Design nou, Wedge si tehnologie X-Reality Pro, dar fara X-tended Dynamic Range. Difuzoare Long Duct si o noua interfata.
- Seriile Bravia W8, W7 si W6 – rezolutie Full HD si diagonale diverse (Seria W8 – 42”/50”/55”; Seria W7 – 32”/42”/50”; Seria W6 – 40”/48”/60”). Design clasic si tehnologie X-Reality Pro. Foloseste insa vechile difuzoare Bass Reflex si nu are X-tended Dynamic Range. Telecomanda One-Flick e optionala.
- Seria Bravia R4 – gama entry-level a Sony in materie de televizoare HD. Rezolutie Full HD 1080p pentru diagonala de 40 de inci. Rezolutie HD 720p pentru diagonala de 32 de inci. Nu beneficiaza de tehnologia de imbunatatire a imaginii X-Reality Pro ci de mai vechiul Clear Resolution Enhancer. Interfata nu este schimbata si nici telecomanda One-Flick nu e disponibila.
NOUA SERIE DE PLAYERE BLU-RAY DISC SONY
Noile playere Blu-Ray de la Sony beneficiaza acum de acces rapid la continut on line si imagine imbunatatita. Acestea pot reda acum continutul de pe telefon sau tableta prin functia Screen Mirrorring si pot partaja clipurile video in retea prin modulul WI-Fi incorporat.
Pornirea se face instantaneu prin functia Super Quick Start, iar oferta de codecuri si formate ce pot fi redate a fost imbogatita. Varfurile de gama BDP-S7200 si BDP-S6200 pot reda continut in format 4K, iar imaginea e imbunatatita prin functia IP Content Noise Reduction Pro.
Atat cele doua serii cat si playerele mainstream BDP-S5200, BDP-S4200 si BDP-S1200 vor fi disponibile din luna februarie.