LG Display a prezentat la targul CES 2017 din Las Vegas cel mai futurist gadget: televizorul transparent.
Realizat dintr-un ecran OLED special, care permite patrunderea luminii, noul televizor lansat de LG Display este aproape complet transparent atunci cand este oprit. E ca si cand ai privi printr-un geam, doar putin mai opac decat sticla.
Atunci cand este pornit insa, afiseaza si imagini foarte clare. Rezolutia televizorului este full HD (1080p), iar dimensiunea ecranului este de 55", scrie publicatia Mashable.
Fiind transparent, acest tip de televizor nu ar suporta o rezolutie superioara, de 4K, pentru ca i-ar reduce din transparenta atunci cand este oprit.
Deocamdata vorbim de un prototip, despre care LG nu a dat foarte multe detalii.
LG Display a prezentat primul ecran transparent in anul 2014. Atunci era insa un ecran mult mai mic, de numai 18".