Pentru un telefon mare ai nevoie de un om mare. Iar americanii au apelat la românul Ghiță Mureșan.
Cel mai înalt jucător din istoria NBA a fost invitatul special al jurnalistilor americani de la Wall Street Journal pentru a testa iPhone XS Max, cel mai mare model lansat vreodată de Apple.
Cu un display de 6.5 inch în diagonală, iPhone XS Max este un telefon pentru cei care vor mai degrabă un phablet decât un smartphone.
Dacă pentru un utilizator obișnuit acest telefon este foarte mare, pentru Ghiță Mureșan a fost însă varianta perfectă de model.
Având în vedere că are 2.31 metri înălțime, marele jucător de baschet al României a avut mereu probleme cu telefoanele mai mici.
Cum s-a descurcat cu acest model? Vedeți în clipul de mai jos: