Un scafandru britanic a surprins imagini tulburatoare in timp ce inota in largul insulei indoneziene Bali.
Filmul postat pe YouTube il infatiseaza pe Rich Horner in timpul unei scufundari la Manta Point, un loc popular pentru practicantii acestei activitati, din insula Nusa Penida, inotand printre gunoaie din plastic.
''Curentii oceanici ne-au adus un cadou minunat de meduze, plancton, frunze, crengi, ferigi, bete etc'', a scris Horner pe pagina sa de Facebook. ''Oh, si ceva plastic. Niste pungi din plastic, sticle din plastic, pahare din plastic, folii din plastic, galeti din plastic, ambalaje din plastic, cosuri din plastic, pungi din plastic, mai multe pungi din plastic, plastic, plastic, atât de mult plastic!'', a mai scris scafandrul.
Bali se lupta de mai multi ani cu problema deseurilor din plastic in zonele de tarm. Ministrul indonezian al pescuitului si resurselor marine, Susi Pudjiastuti, spune ca noua milioane de tone de deseuri din plastic sunt deversate in apele teritoriale in fiecare an.
Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume, si-a luat angajamentul de a reduce deseurile din plastic din apele sale cu 70% pana in 2025.
Sursa: Agerpres