Tabloul va fi scos la licitatie saptamana viitoare.
Un portret in ulei, despre care se presupune ca a fost pictat de Adolf Hitler si in care este infatisata o fosta iubita a acestuia, va fi scos la licitatie saptamana viitoare la un pret de pornire de 60.000 de euro.
Tabloul, cu dimensiunile 63x48 cm, semnat ''A. Hitler, 1916'', o reprezinta pe Charlotte Lobjoie, o frantuzoaica pe care Hitler a cunoscut-o in timp ce se afla pe frontul din Franta in Primul Razboi Mondial, potrivit lui Werner Maser, un expert in biografia lui Hitler.
Pictura ''Portretul unei fete'', realizata pe panza de sac, avand urme de deteriorare, a fost cumparata de industriasi flamanzi in jurul anului 1967, se precizeaza intr-un comunicat al casei de licitatii Weidler din Nürnberg.
Panza infatiseaza, intr-un cadru asemanator zonelor rurale, o tanara cu o esarfa rosie, asezata lejer pe cap, care ii umbreste cea mai mare parte din chip. Fata tine in mana o furca si este imbracata intr-o camasa deschisa la culoare, descheiata de la gat in jos, lasand sa i se vada partial sanii.
Hitler s-a indeletnicit cu pictura in anii '20, inainte sa ajunga la putere si sa conduca Germania in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
In 2015, casa de licitatii Weidler a vandut o acuarela infatisand castelul Neuschwanstein din Bavaria, semnata ''A. Hitler'' si atribuita dictatorului nazist - pentru suma de 100.000 de euro.
Sursa: Agerpres
Surse foto: auktionshausweidler.de, Wikimedia Commons/Roto314