Indiferent de stadiul în care se află sau de domeniul în care activează compania ta, în 2023 este necesară prezența ta în mediul online cu o strategie digitală coerentă și axată pe publicul tău țintă, astfel încât consumatorii să te aleagă pe tine în detrimentul concurenței.
Cum mediul online este din ce în ce mai dinamic și cu modalități diverse prin care poți să te promovezi, este necesar să colaborezi cu o agenție de marketing online profesionistă care poate să-ți ofere și să implementeze cu adevărat cele mai bune strategii și tactici pentru afacerea ta, astfel încât aceasta să devină vizibilă, credibilă și relevantă pentru clienții actuali și mai ales pentru cei potențiali.
Și pentru a fi sigur că obții cele mai bune rezultate pentru compania ta, atât în ceea ce privește promovarea cât și creșterea efectivă a vânzărilor, nu numai că trebuie să colaborezi cu o agenție de marketing online, dar trebuie să te asiguri că o alegi pe cea mai bună.
Așadar, apare întrebarea: cum să alegi cea mai bună agenție de marketing online în 2023?
1. Fă o evaluare generală a companiei tale și stabilește ce obiective de marketing ai nevoie să îndeplinești
În primul rând, înainte de a porni în selectarea celei mai bune agenții de publicitate, trebuie să îți faci temele cu privire la propria ta companie și să identifici ce obiective de marketing ai nevoie să îndeplinești, ce buget poți să aloci și ce rezultate finale vrei să atingi.
Pentru a face acest lucru, încearcă să răspunzi cât mai detaliat la întrebările de mai jos.
Pe măsură ce vei nota răspunsurile, vei descoperi de fapt unele dintre cele mai importante taskuri pe care trebuie să le îndeplinească agenția de marketing online, agenția de publicitate sau chiar cea de digital media buying potrivite pentru specificul și nevoile companiei tale.
- Ce obiective generale ai stabilit în planul tău de afaceri și în ce măsură te va ajuta marketingul digital în îndeplinirea acestora?
- Ce rezultate specifice ai nevoie să atingi prin implementarea unui plan de marketing digital: creșterea notorietății brandului, creșterea traficului pe site, creșterea vânzărilor, rate de conversie mai mari, targetarea unui număr mai mare de clienți?
- Care este publicul tău țintă și care este comportamentul acestuia? Ce canale de publicitate este cel mai probabil să folosească clienții tăi actuali și potențiali? Ce modalități de publicitate agreează cel mai mult?
- Care este bugetul de marketing pe care îl poate aloca compania ta și câtă flexibilitate ai pentru alocarea acestor resurse?
2. Identifică ce gamă de servicii oferă agenția de marketing digital
Un al doilea pas extrem de important în alegerea celei mai bune agenții de marketing digital este identificarea și evaluarea gamei de servicii pe care aceasta ți-o poate oferi.
Cum spuneam și mai sus este extrem de important nu numai să fii la curent cu metodele de promovare online, ci și cum să le integrezi în strategia ta de comunicare digitală pentru a îndeplini obiectivele de afaceri și de marketing stabilite.
De aceea, o agenție de publicitate profesionistă îți va oferi exact serviciile de care ai nevoie, oferindu-ți expertiză în domeniu și eficiență, astfel încât să îți atingi obiectivele de marketing și de vânzări.
Iată câteva exemple de servicii pe care ți le poate oferi o agenție de publicitate în mediul online care este cu adevărat profesionistă:
- 360 media strategy – stabilirea și posibilitatea de a disemina prin intermediul mai multor canale, concomitent, mesajul campaniei de promovare
- Advertoriale și articole SEO – conținut scris relevant pentru brandul tău și publicat pe site-uri cu autoritate astfel încât să îți crești nu numai notorietatea, ci să capeți și încrederea clienților tăi și să îți crești traficul pe site și în final, volumul vânzărilor
- Media buying – advertorialele și articolele de SEO pot fi eficiente și te pot ajuta să-ți îndeplinești obiectivele doar dacă sunt publicate pe site-uri externe. De aceea, posibilitatea ca agenția ta să îți ofere și digital media buying și să îți pună la dispoziție numeroase site-uri, la prețuri bune, unde să îți poți publica conținutul este extrem de important.
-
Campanii de Google Ads, Facebook Ads, LinkedIn Ads
-
Servicii de Web Design
3. Fii atent la ce îți promite agenția
Este extrem de important ca strategia pe care ți-o propune agenția să fie personalizată în funcție de specificul activității tale, gradul de maturitate la care a ajuns afacerea ta, piața pe care concurezi și bineînțeles obiectivele de marketing și de afaceri pe care ți le-ai propus. Este cu atât mai bine dacă agenția de marketing digital pe care o alegi are experiență de campanii de comunicare în domeniul în care activezi.
De aceea, trebuie să fii atent la ce îți promite agenția. Nici o agenție serioasă nu îți poate da un număr exact de clienți potențiali care se vor transforma în vânzări efective sau în cât timp își va face strategia de SEO efectul, de exemplu.
Încearcă să te ferești de agențiile care îți propun rezultate bombastice în intervale scurte de timp pentru simplul fapt că rezultatele favorabile în marketingul digital nu se întâmplă peste noapte.
Așadar, alegerea unei agenții de marketing digital în 2023 este o decizie importantă pentru succesul companiei tale. Fă-ți timp să îți definești obiectivele de marketing și să îți stabilești bugetul și mai apoi evaluează activitatea și serviciile oferite de agențiile pe care le-ai selectat și nu uita să te ferești de agențiile care îți promit luna de pe cer.